Top 5 This Week

Related Posts

1138 crescători de vaci din Suceava vor primi 227 euro per animal

Suceava se află între primele trei judeţe la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul de beneficiari ai ajutorului excepţional dedicat micilor crescători de vaci, cu peste 1.100 de fermieri care vor încasa ajutorul financiar deloc de neglijat de 227 de euro pe cap de bovină.

Directorul general al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură din România, Adrian Pintea, a anunţat, pentru site-ul de specialitate agrointel.ro, că în urma contabilizării numărului de cereri eligibile, în raport cu suma alocată, a rezultat că cei 1138 crescători de vaci vor primi 227,90 de euro pe cap de animal, iar banii vor fi viraţi până la finele lunii septembrie. Practic, solicitările sunt deja procesate şi au fost autorizate la plată.

Cei mai mulţi beneficiari, a mai anunţat directorul APIA pentru Agro Inteligenţa, sunt din judeţele Botoşani, Mureş şi Suceava, în cazul judeţului nostru fiind vorba de 1.138 de beneficiari, cu 4.920 de bovine.
Acest ajutor excepţional nou introdus face referire la crescătorii care au între 3 şi 9 bovine şi care nu au încasat sprijinul cuplat zootehnic. Practic, sunt bani pentru fermierii mici, care nu au reuşit din diferite motive să se încadreze la alte tipuri de ajutoare financiare.

Citește mai departe pe Monitorul de Suceava

spot_img
@obiectivderadauti
@obiectivderadautihttps://www.obiectivderadauti.ro
Jurnalist pentru Obiectiv de Rădăuți, originar din Rădăuți.

Popular Articles