Top 5 This Week

Related Posts

14 ani de închisoare pentru rădăuţeanul ce şi-a omorât mama pentru că ar fi divorţat din cauza ei

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul Gabriel Petrovici la 14 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie. Decizia jude­cătorilor suceveni nu este defi­nitivă.

Înainte de această decizie de a trimite inculpatul 14 ani în închisoare, amintim că la data de 9 ­fe­bru­arie 2018, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Su­ceava l-au trimis în judecată pe inculpatul Gabriel Petrovici, de 48 de ani, din municipiul Ră­dăuţi, cercetat în stare de arest pre­ventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie raportat la infracţiunea de omor.

Anchetatorii au stabilit că inculpatul Gabriel Petrovici era fiul victimei M.B.D., de 68 de ani, şi locuia împreună cu aceas­ta în municipiul Rădăuţi. La data de 5 decembrie 2017, Petrovici s-a întâlnit cu fosta sa soţie, cu ca­re a purtat mai multe discuţii, re­proşându-i acesteia că ar avea inclusiv o relaţie cu numitul J.I.S..

Supărat de această discuţie cu fosta soţie, inculpatul s-a întâlnit în cursul după-amiezii, pe la orele 16.00 – 17.00, cu Ionel Do­boş, cei doi mergând pe la mai multe localuri din munici­piul Rădăuţi şi oraşul Siret, au consumat băuturi alcoolice în Ră­dăuţi, apoi au cumpărat bău­tură de la un magazin şi au mers în casa unde locuia Petrovici cu mama sa – în jurul orei 23.00 –, unde au continuat să bea.

Inculpatul a mai vorbit la tele­fon cu fosta soţie şi totodată l-a invitat telefonic în locuinţă pe J.I.S.. La scurt timp, această persoană a ajuns la domiciliul lui Petrovici după care, pe fondul geloziei, acesta a început să-i reproşeze că are relaţii cu fosta soţie. În această dispută a intervenit Ionel Doboş, care a reuşit să-l tempereze pe inculpat, după care J.I.S. a plecat din casa res­pectivă.

Aflată la rândul său în bucă­tăria locuinţei, mama lui Gabriel Petrovici i-a cerut fiului ei să se liniştească, însă acesta, foarte nervos şi totodată sub influenţa alcoolului, i-a reproşat femeii că din cauza ei a divorţat de fosta soţie, după care i-a smuls oche­larii de pe faţă, le-a rupt rama, a luat medicamentele bătrânei şi le-a aruncat. În continuare, agresorul a prins-o de păr pe victimă, apoi de haine, a târât-o spre dormitorul acesteia, continuând să-i reproşeze că „l-a divorţat” de fosta soţie. În cameră inculpatul i-a aplicat mamei sale mai multe lovituri pe aproape tot corpul.

Gabriel Petrovici a revenit în bucătărie după circa 30 de minute – acesta este de fapt intervalul de timp în care autorul a lovit-o pe mama sa, în camera acesteia. Ulterior, atât martorul, cât şi inculpatul au continuat să consume băuturi alcoolice, după care au adormit.

Citește mai departe pe Obiectiv de Suceava

spot_img
@obiectivderadauti
@obiectivderadautihttps://www.obiectivderadauti.ro
Jurnalist pentru Obiectiv de Rădăuți, originar din Rădăuți.

Popular Articles