S-a încheiat probabil ultima competiție marcantă a anului 2023, pentru pescarii din zona Rădăuțiului. Organizată prin eforturi deosebite de către Asociația Club Sportiv Bucovina Fișhing, competiția a adunat pe malul Rogojeștiului pe toți cei dornici de o șuetă despre pecuit, locuri și momeli, o fasole cu cârnați și probabil în...
Sâmbătă 4 noiembrie a.c., începând cu ora 19.00, în sala Casei de Cultură din municipiul Rădăuți și în prezența unui public numeros, s-a desfășurat Balul Bobocilor de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”. Fiecare dintre cele opt perechi de „boboci” s-a străduit să convingă publicul, dar mai ales membrii juriului, prin...
Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus au descoperit în microbuzul unui cetățean ucrainean, care s-a prezentat pe sensul de intrare în România, mai multe plicuri, prafuri și comprimate conţinând o ciupercă ce are în componență o substanţă susceptibilă a fi...
SCJU ”Sf. Ioan cel nou” Suceava a inaugurat in data de 25 octombrie 2023 Laboratorul pentru implantarea stimulatoarelor cardiace, prilej cu care, echipa medicala formata din dr. Mitric Ciprian Mihai si As. Blanariu Lacramioara sub coordonarea domnului Profesor dr. Dobreanu Dan, seful clinicii Cardiologie 1din cadrul Institutului de Urgenta pentru...
Laureat la nivel național în anul școlar 2022-2023 la categoria celor mai bune activități din sfera „Consiliere și Orientare” desfășurate în cadrul programului „Școala Altfel”, proiectul intitulat sugestiv «Repere pentru viață» a ajuns la cea de-a treia ediție, deschizând astfel orizontul unei minunate și edificatoare tradiții la Colegiul Național „Eudoxiu...
Miercuri, 11 octombrie 2023, a avut loc festivitatea de înmânare a certificatelor Cambridge, obținute de către 121 elevi ai Colegiului Național “Eudoxiu Hurmuzachi” în urma susținerii examenelor Cambridge la finalul anului școlar trecut, astfel: 8 certificate Young learners, 8 certificate Preliminary English Test, 40 certificate Cambridge First şi 65 certificate...
Pentru a VIII-a oară „Târgul de Toamnă pentru copii” organizat de Școala gimnazială „Regina Elisabeta” în parteneriat cu Asociația de Părinți și Primăria Rădăuți s-a bucurat de un real succes.
Un cetățean ucrainean este cercetat de polițiștii de frontieră suceveni după ce la intrarea în țară a prezentat un atestat profesional ADR fals. Vineri, 06 octombrie, în Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus s-a prezentat, pentru efectuarea formalităților pe sensul de intrarea în România, un cetățean ucrainean în...