Top 5 This Week

Related Posts

600 euro și ai permis fals de Ucraina, chiar din piața Rădăuți

Numărul şoferilor depistaţi în trafic cu permise de conducere ucrainene false creşte de la o zi la alta, semn că există o adevărată filieră în acest domeniu. Iar pentru a procura un astfel de document, cei interesaţi achită sume care pot ajunge până la 1.000 de dolari.

Este şi cazul unui tânăr de 25 de ani din Vicovu de Sus, care a fost oprit pentru control vineri după-amiază. Prins cu ocaua mică, Florin Pleşa le-a povestit oamenilor legii că a cumpărat permisul de la piaţa din Rădăuţi pentru suma de 600 de euro.

Bărbatul care conducea un Mercedes Sprinter a fost oprit pentru un control de rutină de poliţiştii din Vicovu de Sus, iar pentru verificări a prezentat un permis emis de autorităţile ucrainene. Pentru că aveau suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat, poliţiştii l-au dus pe şofer la sediul de poliţie din Vicovu de Sus. Permisul figura ca eliberat pe data de 8 iunie 2016, dar în urma verificărilor din baza de date s-a constatat că şoferul nu avea paşaport şi nu putea să deţină un astfel de document pentru că se afla în imposibilitatea de a intra în Ucraina.

Bărbatul le-a povestit poliţiştilor că a cumpărat permisul de conducere ucrainean pentru suma de 600 euro de la o persoană necunoscută, pe care a întâlnit-o în piaţa din Municipiul Rădăuţi în urmă cu aproximativ nouă luni de zile. El a recunoscut că nu a urmat cursurile şcolii de şoferi nici în România şi nici în Ucraina, dar a ţinut să precizeze că nu ştia că permisul este fals.

Acum, Florin Pleşa este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „fals material în înscrisuri oficiale”, „uz de fals” şi „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”.

Au început să se falsifice şi permisele de conducere din Marea Britanie

Dacă permisele de conducere ucrainene false sunt deja de notorietate, mai nou au apărut şi permise de conducere britanice falsificate. Sâmbătă la amiază, poliţiştii Secţiei 4 Poliţia Gălăneşti au oprit pe DJ 178 C, pe raza comunei Bilca, un autovehicul marca Mercedes-Sprinter, înmatriculat în Marea Britanie.

Florin Pleşca, şoferul în vârstă de 52 ani, din comuna Frătăuţii Noi, a prezentat la control un permis de conducere eliberat de autorităţile britanice.

Existând suspiciuni cu privire la veridicitatea permisului de conducere, s-au efectuat verificări în bazele de date, ocazie cu care s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru vreo categorie de autovehicul eliberat de autorităţile Române şi de asemenea nu figurează în baza de date.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, „fals material în înscrisuri oficiale”, „uz de fals” şi „complicitate la fals material în înscrisuri oficiale”.

Permisul de conducere a fost reţinut şi va fi expertizat de ofiţerii Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Suceava.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava

@obiectivderadauti
@obiectivderadautihttps://www.obiectivderadauti.ro
Jurnalist pentru Obiectiv de Rădăuți, originar din Rădăuți.

Popular Articles