Cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la începutul deportării evreilor bucovineni în Transnistria, Federația Comunităților Evreiești din România (FCER) organizează în 6 și 7 octombrie o serie de evenimente comemorative în Rădăuți, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Siret și Suceava.
În ziua de 6 octombrie, în gările și la sinagogile din Rădăuți, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Suceava vor fi dezvelite plăci comemorative și vor avea loc ceremonii religioase mozaice.
Următoarea zi, în data de 7 octombrie, la Muzeul Bucovinei din Suceava va avea loc un simpozion organizat de Centrul pentru Studierea Evreilor din România, în cadrul căruia vor avea loc comunicări istorice, va fi vizitată o expoziție pe tema deportărilor în Transnistria și vor fi prezentate cărțile „Ultima țigară a lui Fondane” și „America de peste pogrom”, semnate de Cătălin Mihuleac. Pe lângă acestea, va fi proiectat un film documentar.
Tot în ziua de 7 octombrie va fi reinaugurată Sinagoga „Gah”, construită în 1870.
Aceste evenimente vor avea loc cu sprijinul Ministerului Transporturilor, JDC România, Consiliului Județean Suceava, a primăriilor din localitățile menționate și a Muzeului Bucovinei din Suceava, sponsorul principal fiind SUPERCOM București.
Programul complet îl puteți găsi pe site-ul FCER-CM sau pe pagina de Facebook a Federației.
Articol preluat de pe monitorulsv.ro.