Un accident stupid care a avut loc în Marginea a dus la descoperirea unor probleme mai serioase pentru una dintre părțile implicate. Expresia „unde dai și unde crapă” este una încetățenită pe șoselele din zona Rădăuților, poliția având mai mereu surprize la verificările făcute după diferite accidente.
Pe 30 mai 2016, în jurul orei 13:45, pe DC Satul Nou, din comuna Marginea, un tânăr biciclist s-a accidentat ușor în timpul unei manevre de depășire a unui autoturism parcat. Tânărul, în vârstă de 18 ani, s-a lovit de portiera deschisă pe neașteptate de conducătorul auto, un localnic de 67 de ani.
Ca urmare a accidentului bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest și, în urma rezultatului negativ, i-au fost recoltate probe biologice pentru verificarea alcoolemiei.
Surpriza a apărut în acest caz la verificarea șoferului în baza de date a poliției când s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Ca urmare a celor constatate poliția a întocmit un dosar penal care urmează să fie soluționat procedural.