Un tânăr din municipiul Suceava susţine că mama sa a murit cu zile pentru că nu a fost tratată corespunzător la Spitalul Judeţean, la UPU, unde acesta a dus-o pe data de 3 ianuarie.
Vincent Tecuceanu a povestit pe contul personal de Facebook cum a dus-o pe mama lui la Spitalul Județean, însă a doua zi a fost sunat de medici şi anunţat că femeia a decedat.
„Pe data de 3 ianuarie 2018, la ora 9 şi ceva seara, m-a sunat fratele meu să vin de urgenţă la ai mei acasă pentru că mama mea se simţea foarte rău. M-am îmbrăcat şi am ajuns acolo cât de repede posibil. Mama mea zăcea lângă pat, incapabilă să se ridice. Era lucidă, vorbeam cu ea, îmi tot spunea că-i este rău. Am întrebat-o dacă nu ar vrea să meargă la spital şi mi-a răspuns că vrea să facă o baie mâine dimineaţă şi apoi să mergem. Am ieşit speriat puţin afară şi stând şi gândindu-mă, am decis să sun la 112 şi să chem o ambulanţă. A venit ambulanţa destul de repede, personalul a intrat în casă, i-au luat pulsul, au vorbit cu ea şi au decis să o ducă la spital. Din cauză că era căzută şi nefiind suficient spaţiu, am scos uşa de la cameră din balamale, am ajutat să o punem pe targă şi am mers la spital”, a povestit Vincent Tecuceanu.
Acesta a mai spus că mama sa a fost dusă la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean, unde i-au fost făcute analize. După aproximativ două ore, el a fost chemat de un doctor care i-a spus că are prezent în sânge virusul B şi o glicemie foarte ridicată, de 730, având un început de diabet. Femeii i s-a făcut ulterior o ecografie abdominală şi a fost internată la secţia de Anestezie Terapie Intensivă, unde urma să fie stabilizată.
„A doua zi, pe la ora 15.00, ajung la spital, intru în secţia unde era mama mea adusă, ca să constat că ea era în agonie. Era pusă la un aparat de insulină şi cu o perfuzie. Atât. Nimeni nu o băga în seamă, nimeni nu făcea nimic. Mama mea nu exista. Am început să plâng neputincios, să vorbesc cu ea, dar nu mă putea auzi. L-am aşteptat pe doctor printre reprize de plâns. Doctorul a ajuns cu multe hârtii în mână şi când i-am văzut privirea aceea neputincioasă am înţeles, treaba nu e bună deloc. Îl întreb dacă i s-a făcut clismă, la care el mirat îmi zice că nu ştie nimic de aşa ceva. Îl întreb simplu ce e de făcut, la care doctorul dă din umeri şi-mi zice că el nu ştie, că el e doar medic de gardă aici. În tot acest timp mama mea era în continuare în agonie”, a mai menţionat Vincent Tecuceanu.
Sursă: Obiectiv de Suceava