Top 5 This Week

Related Posts

Administratorul unei firme din Rădăuți, judecat pentru evaziune fiscală

Administratorul unei firme de drumuri din Rădăuți a fost trimis în judecată de procurori pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu imens.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Lazăr Constantin Vasile, cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, precum și a inculpatului Chelu Cristian, cercetat în stare de libertate pentru complicitate.

Anchetatorii arată că societatea administrată de Lazăr Constantin Vasile a fost înființată în iunie 1998, are sediul social în Rădăuți și mai multe puncte de lucru în localitatea Marginea. Această firmă are ca obiectiv de activitate efectuarea de lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor.

În desfășurarea activității sale, societatea s-a aprovizionat în mod constant cu combustibil, iar principalul furnizor de combustibil era o societate din Suceava. Însă în paralel a înregistrat în evidențele contabile și pretinsa achiziție a altor cantități de combustibil pe care i le-ar fi livrat un al doilea furnizor, o societate fictivă, administrată de inculpatul Chelu Cristian.

Astfel, în perioada decembrie 2010 – decembrie 2011, a înregistrat 24 de facturi și avize de însoțire a mărfii, a cantității de 440.080 litri de motorină Euro 5, în valoare de 1.757.093 lei. A intenționat astfel să crească cheltuielile firmei, ca să obțină deduceri nejustificative de la stat.

Citește mai departe pe suceavanews.ro

spot_img
@obiectivderadauti
@obiectivderadautihttps://www.obiectivderadauti.ro
Jurnalist pentru Obiectiv de Rădăuți, originar din Rădăuți.

Popular Articles