Top 5 This Week

Related Posts

Anti-păcănele Rădăuți: Prejudiciu de peste 1 milion de lei și confiscări de 120.000 de lei

În urma descinderii de marți, 19 septembrie, a polițiștilor suceveni, împreună cu inspectori ai Oficiului Na­țional pentru Jocuri de Noroc (ONJR), însoțiți de jandarmi, în mai multe locații – baruri în principal, în care funcționează aparate de tip păcănele, s-au constatat importante încălcări ale legii, cu prejudicii mari la bugetul de stat.

Am anunțat acum o zi că în intervalul 11 – 18.09.2017 polițiștii suceveni au efectuat investigații având ca țintă documentarea unor activități infracționale din sfera jocurilor de noroc, în principal cele ce vizează utilizarea unor aparate de tip slot-machine fără a deține autorizație și licență de exploatare.

In baza probatoriului administrat s-a înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți un referat cu propunere procedurală de obținere a unor mandate de percheziție, vizate fiind 6 locații de pe raza județului Suceava.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți și-a însușit propunerea, a promovat-o instanței de judecată și s-au obținut mandatele de percheziție domiciliară asupra locațiilor deținute și utilizate de SC Riomar SRL, administrator Maria S., de 40 de ani, Adrian Marius S. de 41 de ani și Cezar S., de 37 de ani, toți din comuna Bălcăuți.

La 19.09.2017, ca urmare a punerii în aplicare a mandatelor au fost constatate următoarele:

Din cele șase locații percheziționate au fost ridicate 21 jocuri tip slot-machine, 960 litri băuturi alcoolice, 50 pachete țigarete proveniență Ucraina, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă necesare soluționării cauzei.

Valoarea totală a bunurilor ridicate este de aproximativ 120.000 lei.

În paralel cu punerea în executare a mandatelor de percheziție, s-a procedat la constituirea a două echipe, formate din polițiști din cadrul SICE Suceava și specialiști ai ONJN, care au desfășurat activități de verificare la agenții economici cu același specific de activitate (exploatarea jocurilor de noroc), ce activau pe raza localităților unde au fost executate perchezițiile domiciliare. Astfel, au fost depistate în incinta punctului de lucru aparținând I.I. Rumaz din comuna Dărmănești două aparate tip slot-machine. În conformitate cu prevederile OUG 77/2009, s-a procedat la ridicarea celor două aparate în vederea continuării cercetărilor.

În ceea ce privește prejudiciul cauzat, doar pentru unul din spațiile vizate în care a fost găsit funcționând un singur aparat, specialiștii ONJN au comunicat un prejudiciu de 1.090.000 lei, în total în cauză fiind ridicate 23 de aparate.

spot_img
@obiectivderadauti
@obiectivderadautihttps://www.obiectivderadauti.ro
Jurnalist pentru Obiectiv de Rădăuți, originar din Rădăuți.

Popular Articles