Polițiștii orașului Frasin au reușit prindă doi tineri din orașele Frasin și Gura Humorului, care prin amenințări și acte de constrângere l-au determinat pe un bărbat din Siret să le dea peste 4.000 de lei. Cei doi tâlhari au fost reținuți și introduși în arestul IPJ Suceava.
La data de 27 august 2017, la ora 04.00, Stefan A., de 31 de ani, din orașul Siret, a reclamat faptul că, în timp ce se afla în orașul Frasin, o persoană pe care nu o cunoaște l-a obligat să scoată și să-i dea de pe card suma de 4.000 de lei. Din cercetările polițiștilor a rezultat că în ziua de 26 august a.c., reclamantul, împreună cu alți doi prieteni, s-a deplasat în satul Bucșoaia, orașul Frasin, pentru a se întâlni cu o fată. Din municipiul Suceava a luat la ocazie doi tineri necunoscuți, care au afirmat că merg, de asemenea, până în localitatea Bucșoaia. Când au ajuns în orașul Gura Humorului, tinerii s-au oprit la un magazin non – stop de unde au cumpărat alcool, pe care l-au consumat împreună, mai puțin șoferul, după care și-au continuat drumul.
În jurul orei 03.30, când au ajuns în satul Bucșoaia, cei doi tineri luați la ocazie i-au cerut șoferului să oprească mașina pentru a coborî, iar în momentul în care mașina a fost oprită, unul din cei doi tineri necunoscuți a smuls din contact cheile vehiculului și a cerut suma de 200 de lei în schimbul lor. Proprietarul autoturismului i-a dat suma de 200 de lei, moment în care individul i-a smuls portofelul din mână. Verificând conținutul portofelului, cei doi necunoscuți au găsit un card și i-au cerut persoanei vătămate codul PIN pentru a efectua extragere de numerar. Stefan A. a refuzat acest lucru, însă prin amenințări i-a fost indusă o stare de teamă, ulterior fiind de acord să se deplaseze împreună cu unul din tinerii necunoscuți la un bancomat pentru a face o extragere în valoare de 4.000 de lei. În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „tâlhărie calificată”.
Citește mai mult pe: obiectivdesuceava.ro