Americanii nu au știut vreodată să prețuiască permanența. Alexis de Tocqueville spunea la un moment dat că americanul își construiește o casă pentru când va ajunge la bătrânețe și o vinde înainte să-i ridice acoperișul; își plantează o livadă și o abandonează fix când pomii îi intră pe rod; ară câmpul și îi lasă pe alții să-i culeagă recolta. Conform studiilor demografice, americanii din zilele noastre se mută, în medie, o dată la cinci ani. Astăzi, casa este un popas mai degrabă decât o locuință permanentă.
Primul beneficiu al permanenței este păstrarea familiei. Ceea ce noi înțelegem astăzi prin familie s-a redus la o gospodărie compusă din doi părinți și copiii lor (asta în cel mai bun caz). Dar aceasta este o percepție mutilată. Familia este mai mare decât atât. Ea include strămoșii, bunicii, mătușile, unchii, verii, nepoții, nepoatele și copiii care vor urma, alături de părinți și de copiii lor.
Citește continuarea articolului pe Anacronic
