Actualitate

Bucovina a sărbătorit copilăria de 1 iunie!

bucovina a sarbatorit copilaria 1 iunie

Ieri, 1 iunie 2017, a avut loc cel mai tare eveniment pentru copii din Bucovina la Hanul Voievozilor din Horodnic de Sus, cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor.

Cu peste 100 de participanți, cei mici s-au bucurat de 1 iunie cu:
  • vizită la fermă
  • atelier de gătit „gogoașa înfuriată”
  • atelier de gătit zmeie
  • jocuri în engleză
  • costume de prințese și cavaleri
  • face painting
  • ședință foto profesionalî
  • jocuri surpriză și multă voie bună!

Organizat de Bloom Consulting & Event Management și Discover Bucovina, evenimentul desfășurat pe 1 iunie la Hanul Voievozilor a fost dedicat copiilor de toate vârstele. Hobby Corner și Learn with Music Suceava, în calitate de parteneri, au desfășurat ateliere creative și jocuri de care s-au bucurat toți participanții. Copiii au pregătit gogoși, au construit zmeie, au îngrijit animalele de la fermă, s-au întrecut la jocurile sportive organizate în aer liber, s-au costumat în personajele lor preferate (cu ajutorul costumelor puse la dispoziție de Juju Magia). Numărul copiilor dornici de distracție a întrecut așteptările organizatorilor, semn că astfel de evenimente sunt binevenite.

„Acum 5 ani am început să organizez evenimente pentru copiii mei, apoi pentru copiii prietenilor. Cu timpul, a devenit o obișnuință ca fiecare aniversare a copiilor să aibă o temă, decorațiuni, costume. Sunt încântată de faptul că azi s-au distrat nu doar copiii mei, ci și alți 100 de copii, începând de la 2 până la 12 ani”, a declarat Florentina Șcheul, unul dintre organizatorii evenimentului.

Sus