Vasile Marocico a fost poliţist de frontieră, însă din cauza unor probleme cu legea fusese suspendat din activitatea de poliţist şi pus la dispoziţie.
El a fost condamnat în primăvara acestui an la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni de închisoare de Judecătoria Rădăuţi, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă calificată. Întrucât decizia instanţei nu era definitivă, bărbatul a contestat măsura, care este în rejudecare la o instanţă superioară. Corpul neînsufleţit a fost preluat şi transportat la morga spitalului din Rădăuţi, unde urmează a i se face necropsia. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, continuând cercetările până la elucidarea completă a circumstanţelor în care a avut loc accidentul.
Vasile Marocico conducea joi dimineaţă, în jurul orei 11.30, un autoturism Saab cu volanul pe partea dreaptă pe un sector de drum drept şi proaspăt asfaltat al DJ 209G. Din cercetările făcute de poliţişti, acesta avea o viteză destul de mare în momentul în care a intrat într-o depăşire, într-o curbă la dreapta, fără a se asigura corespunzător. În momentul în care a pătruns pe contrasens, autoturismul condus de bărbat, în care mai erau soţia sa, pe scaunul din faţă, şi o altă femeie, pe bancheta din spate, nu a mai putut evita o autoutilitară încărcată cu porci, care venea regulamentar din sens invers, intrând în coliziune frontală cu aceasta. În urma impactului, bărbatul a rămas în stare de inconştienţă între fiarele maşinii, fiind scos cu greu de oamenii care au încercat să-i dea o mână de ajutor. Un echipaj SMURD a ajuns în scurt timp la faţa locului, începând manevrele de resuscitare a bărbatului. În ciuda eforturilor făcute de paramedici, bărbatul de 51 de ani nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat. Șoferul autoutilitarei implicate în accident a avut şi el nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral şi plagă contuză parietală stânga. Rănite uşor au fost şi cele două femei din autoturism, soţia celui aflat la volan fiind diagnosticată de medici cu contuzie toraco-abdominală.
Sursă: monitorulsv.ro