Actualitate

Clasa politică din Rădăuți, coruptă și lipsită de credibilitate

Clasa politică din Rădăuți este percepută de cetățenii din zonă ca fiind una extrem de coruptă și care nu oferă perspective de schimbare.  Pe 25 aprilie pe platforma noastră a fost urcat un sondaj, pe care unii l-au luat ca pe o glumă.  Întrebam în acea zi, așa ca să pară că ne aflăm în treabă, în ce an o să fie săltat viitorul primar de Direcția Națională Anticorupție. Oarecum șocant este că procentul celor care cred că viitorul primar o să termine mandatul s-a apropiat cu greu de 30%.

Suntem conștienți, desigur, de faptul că un sondaj on-line, cu un număr redus de respondenți nu are cum să fie reprezentativ. Știm și că întrebarea nu este corect formulată din punct de vedere sociologic și că ține mai degrabă de domeniul „mamei Omida”. Dar, cu toate acestea, încercarea de sondaj ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru clasa politică din Rădăuți. Oamenii nu mai cred în cinstea și onoarea lor. Ei nu mai cred în promisiunile și în dorința lor de a face bine comunității.

Degeaba, deci, se prezintă cei treisprezece drept oameni gospodari, în slujba urbei și dispuși să se dea peste cap pentru binele comunității. Prea puțini o și cred. Și nici nu e de mirare. Încă dinainte de revoluție indivizii din Palatul Hergheliei se poartă ca stăpâni absoluți ai urbei, legile și regulile fiind aici doar pentru plebei.

Sus