Organizarea în premieră a unui concert Carla’s Dreams la Suceava, la un eveniment public, în aer liber, organizat de municipalitate, a stârnit numeroase discuţii contradictorii în şedinţa de joi a Consiliului Local.
Prezenţa celebrei trupe Carla’s Dreams, ale cărei melodii se aud zi de zi la radio şi la TV, pe majoritatea posturilor, a stârnit nemulţumirea unora dintre aleşii locali, care ar fi vrut ceva mai apropiat de gusturile lor muzicale, în vreme ce alţii au recunoscut că alegerea făcută le este şi lor pe plac, doar că nu le convine cât costă.
Discuţiile contradictorii au apărut la primul punct de pe ordinea suplimentară, privind aprobarea programului de evenimente prin care se doreşte marcarea 630 de ani de la atestarea documentară a oraşului Suceava.
Programul de două zile (10 şi 11 februarie), prezentat pe larg de primarul Ion Lungu, include, pe lângă ceremoniile oficiale din Cetatea de Scaun, trei concerte de muzică uşoară – Trupa 9, Unison Band şi Carla’s Dreams, foc de artificii, un concert extraordinar de muzică simfonică şi unul de muzică populară şi un spectacol de teatru cu temă istorică.
Întregul buget al manifestărilor este de 250.000 de lei, aşa cum a fost aprobat de deliberativul local în decembrie 2017.
Nemulţumirile unora dintre aleşii locali au vizat atât alegerea trupei „cap de afiş”, cât mai ales suma plătită de municipalitate pentru a o aduce la Suceava.
Conform contractelor încheiate pe SEAP, sistemul electronic de licitaţii, Concertul Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, care este arhicunoscut publicului sucevean, costă 25.000 de lei, concertul de muzică simfonică – 36.800 de lei, Trupa 9 şi Unison Band primesc câte 10.000 de lei de fiecare, în vreme ce contractarea uneia dintre cele mai în vogă trupe ale momentului, la nivel naţional, Carla’s Dreams, costă 58.000 de lei, plus TVA, adică 69.000 de lei.
„Mai ştim şi noi cu ce se mănâncă SEAP-ul ăsta. Dacă mă duc în magazinul cuiva şi găsesc un cântăreţ cu 15.000 de euro, nu mă obligă nimeni să-l cumpăr. Cu banii aceştia făceam mult mai multe pentru oraş, chiar în cadrul acestui eveniment”, a fost prima reacţie contra, din partea liderului grupului PSD, Vasile Mocanu.
Ulterior, Mocanu a afirmat că va merge la concertul Carla’s Dreams, cu fiica sa, singura sa nemulţumire fiind vizavi de costul concertului, nu de faptul că vor veni la Suceava.
„De banii aceştia poate se vopsesc pe faţă cu blazonul Sucevei”, a fost o sugestie ironică din partea consilierului PSD Andrei Pădurariu.
Alte critici au fost ridicate de Gheorghe Petrescu, tot de la PSD.
„Întâmplător mă pricep la lucrurile astea. La banii aceştia cântă marile trupe ale României, pe mai puţin. Carla’s Dreams e o trupă pentru puştani. Preferam să fi cântat vreo trupă românească sau mai multe, gen Iris, Compact şi Holograf, cu şlagăre din vremurile trecute şi până acum. De gustibus, ce să mai spun…”, a încheiat Petrescu, citând parţial un dicton latin, care spune „gusturile nu se discută”.
Replica primarului Lungu nu a întârziat: „Totuşi, sunt 630 de ani de atestare documentară. Spuneţi că nu se potriveşte acum, dar când? Foarte mulţi tineri au solicitat această trupă. Nu sunt specialist în muzică, dar peste tot se recunoaşte că este trupa cea mai în vogă. În banii aceştia puteam aduce mai multe trupe, cum spuneaţi, dar formaţii care au mai fost la Suceava şi care nu mai sunt chiar de actualitate. Tinerii, care reprezintă un segment important din municipiul Suceava, vor şi altceva”.
Jenat parcă de discuţiile purtate, doctorul Cristian Irimie, unul dintre decanii de vârstă din deliberativul local, a venit cu un comentariu mai „acid”:
„Dacă ne punem aşa, că ne place sau nu muzica lor, banii pe care îi cer…puteam aduce iar şapte formaţii şi fanfare de muzică populară….Am văzut în program şi concert simfonic şi muzică populară. Dacă multor tineri le place această formaţie, haideţi să facem ceva şi pentru ei. Nu tot numai trupe de când eram eu mai tinerel…Mulţi dintre ei sunt de vârsta mea, ba chiar unii ar cam trebui să iasă la pensie, inclusiv din muzică. Să arătăm că vrem şi ceva pentru tineri”.
Marian Andronache, care i-a rugat pe consilieri să fie prezenţi şi la concertul simfonic extraordinar, a punctat un alt aspect:
„Să nu uităm că pe lângă atestarea documentară a Sucevei, sărbătorim şi Centenarul, iar acea parte din România Mare care ne lipseşte, Basarabia, poate fi reprezentată la Suceava de o trupă de muzică precum Carla’s Dreams”.
Nu în ultimul rând, cel mai tânăr consilier local, Daniel Prorociuc, a ţinut să-i lămurească pe cei ce criticau preţul, arătând rezultatele unei căutări pe telefon: „Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu preţurile din lumea spectacolelor, le-aş recomanda ca atât acum, cât şi în viitor, să ia legătura cu un bun prieten al meu, pe care-l găsesc pe internet – Google.ro, unde dacă introduceţi cât costa un concert Carla’s Dreams veţi vedea, din mai multe surse, că este undeva la 20.000 de euro. Dacă veţi căuta Holograf veţi vedea că şi ei cer undeva la 10.000 euro, Iris vreo 7.000 de euro, Pepe vreo 4.000…Astea sunt preţurile, nu le stabilim noi. Încă s-a negociat bine, comparativ cu cât cer”.
În cele din urmă s-a trecut la vot, fără alte discuţii inutile, după cum le-a caracterizat, laconic, Adrian Arămescu, programul evenimentelor fiind adoptat, cu 16 voturi „pentru”, unul împotrivă şi şapte abţineri.
Sursă: Monitorul de Suceava