Poliţia orașului Milișăuţi a organizat luni o acţiune în piaţa din localitate, pe linia prevenirii și combaterii faptelor de evaziune fiscală și comerţ ilicit. Se pare că acțiunea lor nu a fost lipsită de rezultate.
În cadrul acţiunii au fost controlate 46 de autovehicule, dar şi agenţi economici şi producători agricoli. „Au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.435 de lei, din care 12 la Legea nr. 12/1990 republicată, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite”, se precizează în comunicatul poliţiei.