Conform statisticii Asociației Aeroporturilor din România, aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava și-a continuat creșterea solidă în cursul primului semestru al anului 2019. Traficul a crescut în primul semestru din 2019, comparativ cu semestrul 1 din 2018 de la 159.123 de pasageri procesați la 190.790.
În cifre absolute creșterea a fost de 31.669 de pasageri și din perspectivă relativă de 19,90%. Parcursul bun al aeroportului a permis reducea decalajului față de aeroportul Bacău astfel că, până la finalul lui 2019, există perspective să asistăm la urcarea aeroportului pe locul 7 în clasamentul general.
Luna iunie a anului 2019 a marcat și o nouă premieră pentru aeroportul din Suceava, fiind prima din istorie în care a fost depășit pragul de 40.000 de pasageri procesați (mai exact, 43.570)