Criminalul care a şocat o ţară întreagă după ce a omorât un poliţist cu peste 40 de lovituri de cuţit, pe peronul Gării Burdujeni îşi continuă războiul cu oamenii în uniformă şi de după gratii.
Criminalul Ioan Beşa, în vârstă de 23 de ani, din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, a fost sancţionat disciplinar zilele trecute pentru încălcarea regulamentului din arest.
Principala abatere a acestuia este legată de faptul că a refuzat în mod repetat să stingă lumina din celula sa, pe timp de noapte, conform regulamentului arestului IPJ Suceava. Poliţiştii de serviciu pe turele de noapte au fost nevoiţi să se joace de-a stinsul şi aprinsul luminii cu Beşa. Oamenii în uniformă îşi iau în continuare măsuri stricte de securitate atunci când intră în celula sa. Ioan Beşa se află în arestul poliţiei judeţene de o lună şi jumătate, timp în care a stat singur în celulă. Asta după ce agresivitatea sa verbală, coroborată cu faima de criminal feroce pe care şi-a creat-o, a băgat spaima în alţi arestaţi preventiv.
Pe linie de regulament intern al arestului, Ioan Beşa a primit sancţiunea de suspendare a dreptului de a primi pachete, dar şi de a-şi cumpăra bunuri din resurse proprii, cu excepţia celor de igienă personală. Conform legilor în vigoare, un arestat preventiv îşi poate cumpăra lunar, cu bani aduşi de prieteni sau familie, bunuri în cuantum de două treimi din valoarea saraiului minim pe economie din România. De precizat că această sancţiune nu are legătură cu cele trei mese pe zi de care beneficiază din partea statului român, ca orice deţinut sau arestat preventiv.
Conform anchetatorilor, dosarul este aproape finalizat, ceea ce înseamnă că în câteva zile Ioan Beşa va fi trimis în judecată. Faţă de Beşa este dispusă începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj cu referire la infracţiunea de omor. Dacă va fi trimis în judecată pentru ultraj cu referire la omorul calificat, cu premeditare, fapt foarte probabil, pedeapsa de 25 de ani poate fi sporită cu încă jumătate. Aşadar, s-ar putea ajunge la aproape 40 de ani de închisoare cu executare. Codul Penal prevede însă, la omorul calificat, şi detenţia de viaţă, iar foarte probabil procurorul criminalist va cere pedeapsa maximă, în raport cu gravitatea extremă a faptei.
Citește mai mult pe Monitorul de Suceava