Actualitate

Cultura media – Douglas Kellner

cultura_media_douglas_kellner

În urmă cu un deceniu și jumătate (în anul 2001), casa de editură ieşeană „Institutul European” oferea publicului iubitor de carte din ţara noastră versiunea în limba română a lucrării „Cultura media” – scriere care i-a asigurat şi îi asigură o largă notorietate filosofului Douglas Kellner.

Profesorul american, care şi-a clădit reputaţia, pe de o parte, prin articularea unui discurs în maniera Şcolii de la Frankfurt, dar prin delimitări importante faţă de teze ale exponenţilor „teoriei critice” a societăţii şi, pe de altă parte, prin considerarea ideilor-forţă de pe tabla de valori a marxismului occidental (spre pildă, susţinerea potrivit căreia în societatea contemporană tehnologia nu este neutră, dimpotrivă, procură avantaje celor care organizează „jocul capitalist” la scară supranaţională), socoteşte că , în societatea în care cultura media etalează toate trăsăturile unei culturi dominante, lipsa unei pedagogii critice tip media ilustrează un dezechilibru major între „civilizaţia lui mereu mai mult” şi aspiraţiile intelectuale ale indivizilor sau, dacă preferaţi, între noul hedonism, recomandat de exercitarea puterii asupra celorlalţi, şi vechiul imbold de emancipare, ilustrat de afirmarea puterii de a crea.

Sus