Vizitele procurorilor DNA la Rădăuți au drept scop clarificarea modului în care Primăria rădăuțeană a acordat în chirie spații pentru manifestările “Zilele municipiului Rădăuți” și “Târgul Olarilor”, spații ce au fost ulterior subînchiriate la prețuri și de zece ori mai mari. Primarul Nistor Tătar se spală pe mâini, declarând că era în concediu când s-au făcut înțelegerile. O problemă neclarificată este însă cum s-a decis închiderea unui drum național, în interiorul Rădăuțiului, pentru aceste manifestări, fără o hotărâre în acest sens din partea Consiliului Local.
Descinderile procurorilor anticorupție suceveni la Primăria Rădăuți, deși tratate cu multă discreție de actuala conducere a municipiului, au lăsat urme adânci, iar informații despre activitatea mai multor funcționari din executivul rădăuțean coboară către spațiul public ca pe gârlă. Presa locală a arătat că procurorii DNA Suceava au vizitat, săptămâna trecută, pentru a doua oară Primăria municipiului Rădăuți, de unde au ridicat mai multe documente. La baza acestor descinderi ar sta un denunț ce vizează acte de corupție săvârșite cu prilejul organizării “Zilelor municipiului Rădăuți” și “Târgului Olarilor”, din vara acestui an. Se fac în aceste zile verificări pentru a se stabili dacă cele semnalate către Serviciul Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție, dar și către alte instituții publice abilitate corespund adevărului. In acest moment, cercetarea penală se face “in rem”, iar primarul municipiului Rădăuți, Nistor Tătar, a declarat că nu are nicio implicare în posibile activități infracționale săvârșite de angajați ai Primăriei rădăuțene în această cauză.
Faptul că primarul Tătar se spală pe mâini la Rădăuți de orice posibilă implicare în activități posibil infracționale nu constituie o noutate. Nistor Tătar, acum edil șef al municipiului, și-a consumat o bună cantitate de energie și efort intelectual, din postura de director al SC Servicii Comunale SA Rădăuți, firmă cu unic acționar Consiliul Local municipal, pentru a-l trimite pe predecesorul său Aurel Olărean la pușcărie. Declarațiile lui Nistor Tătar și conținutul dosarelor inițiate de către acesta împotriva fostului primar Olărean au fost oglindite în spații largi de către mass-media suceveană. In acest fel, la acea vreme Olărean a devenit, încetul cu încetul, o persoană nereprezentativă în spațiul politic rădăuțean. A răsărit însă steaua lui Nistor Tătar, cel care și-a săpat predecesorul prin toate mijloacele posibile. Când Olărean ajunsese în arest, prin vara lui 2014, Consiliul Local rădăuțean era în pregătirea “Zilelor municipiului Rădăuți” și a “Târgului Olarilor”. Era o perioadă în care Rădăuțiul intrase într-un fel de gol de putere – primarul Aurel Olărean fiind arestat și suspendat din funcție, viceprimarii erau de asemenea suspendați, Consiliul Local suspendat pentru că nu își întrunise cvorumul la mai multe ședințe consecutive. Astfel, aparatului propriu al Primăriei i-a revenit sarcina de a ține în viață activitatea urbei, inclusiv perpetuarea acelor acțiuni culturale tradiționale. Pentru că exista o presiune din partea participanților din anii precedenți – proprietari de tiribombe, gestionari de trasee ale olarilor din întreaga țară, etc. – acestora li s-au oferit spații pentru amplasarea propriilor oferte, inclusiv pe artera principală a Rădăuțiului, care este atât în afara orașului, cât și în interiorul urbei, drum național (este vorba despre DN2H, Rădăuți – Putna, n.r.).
Citește mai mult pe obiectivdesuceava.ro
