Actualitate

Dezastru la volan: un tânăr mort, altul în stare critică

dezastru la volan tanar mort

Teribilism dus la extrem: un BMW în care se aflau cinci tineri a fost implicat într-un accident foarte grav ce a adus dezastru și moartea unuia dintre ei.

Acești tineri se întorceau de la o petrecere din Cajvana, iar la intrarea în municipiul Suceava dinspre Rădăuți au scăpat mașina de sub control, s-a răsturnat de mai multe ori pe carosabil, câzând pe o mașină care rula regulamentar. La volan se afla un tânăr în vârstă de 20 de ani, fără permis de conducere, iar în mașină mai era un frate de-al său. Acești doi au mai fost implicați într-un accident mortal în acest an când a murit un frate mai mic de-al lor. Se pare că nu au înțeles nimic din acest dezastru prin care au trecut la începutul anului în februarie.

Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că BMW-ul a pătruns pe contrasens, unde a acroșat o bordură. În urma impactului cu bordura, autoturismul s-a răsturnat pe carosabil de mai multe ori. BMW-ul a căzut și peste capota unui Volkswagen. Dacă ar fi căzut pe parbrizul autoturismului VW, cei doi tineri din mașină ar fi fost și ei foarte probabil morți.

Echipajele de la Detașamentul de Pompieri Suceava au găsit la fața locului 4 tineri lângă mașină, dar șoferul fugise de la fața locului. Doi dintre tinerii scoși din mașină erau într-o stare foarte gravă. Un tânăr în vârstă de 18 ani avea multiple traumatisme craniene și a intrat în stop cardio-respirator, fiind resuscitat de mai multe ori. A auns la spital în comă de gradul III, după care a decedat.  Un alt tânăr a ajuns la spital tot în comă, iar momentan medicii nu îi dau șanse mari de revenire.

Tânărul care a fost la volan a fost prins aseară. Echipajele de poliție s-au mobilizat pentur a da de fugar. Se afla într-un apartament din Suceava, la un prieten. Acesta va răspunde pentru patru infracțiuni: ucidere din culpă, vătămare din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

Articol preluat de pe monitorulsv.ro

Sus