Pentru ouvrierii care îşi plimbă odraslele prin Euro Disney Resort, conferenţiază la … Impasse – sur – Marne şi aşteaptă cu nerăbdare expulzarea lui Andrei Makine „pe vremea fluviului Amur”, pentru arbeiterii care îşi aleargă eul infantil pe sub pământurile, pe munţii şi peste cerurile din Wiener Prater, pentru employaţii care îşi coafează adolescenţele grizonate în „Luna Park”, sub privirile rotunde ale lui Bret Easton Ellis, pentru truditorii care îşi amintesc la ore fixe atât refrenul melodiei „Hocus Pocus”, cât şi prestidigitaţiile lui Thijs van Leer, Jan Akkerman sau Pierre van der Linden, pentru trabajadorii care îşi închipuie, pe 15 ianuarie de regulă, că Eminescu a triumfat graţie oralităţii stilului, pentru robotitorii care îşi afurisesc soarta din clipa în care au înstrăinat, pentru un preţ derizoriu, acţiunile de la „Fabrica de absolut”, acum proprietatea … industriaşului Karel Čapek, deci nu pentru dumneavoastră, dragi prieteni şi onoraţi neprieteni, voi face succinte referiri la „Dialectica Luminilor. Fragmente filozofice” (Iaşi, Polirom, 2012, p. 156-157, ediţie originară – 1944).
Lucrarea scrisă de binecunoscuţii Max Horkheimer şi Theodor Wiesengrund Adorno (a cărei nouă ediţie o datorăm reputatului traducător Andrei Corbea) insistă asupra faptului că Iluminismul (procesul de civilizare care se desfăşoară încă din epoca eposului homeric şi cuprinde, sub ochii noştri, proliferarea atât de spectaculoasă a industriilor culturale) nu developează mijloace eficiente de combatere a barbariei; dimpotrivă, accentuează efectele distructive ale progresului, în principal autoanihilarea raţiunii şi resurecţia despotismelor. Desigur, împotriva acestei viziuni se pot construi lanţuri de contraargumente, începând cu acelea care ţin de momentul redactării cărţii (miezul celui de-al Doilea Război Mondial) şi continuând cu cele care atestă dramele personale ale autorilor (siliţi să părăsească Germania încă în primii ani ai regimului nazist); numai că numitele contraargumente sunt interferate de interesele noilor „iluminaţi”, care înţeleg să relativizeze deontologiile, să contextualizeze valorile, să logodească principiile cu oportunităţile şi să substituie pornirile creatoare cu voinţele dominatoare.
