Distribuitorii de electricitate vor plăti despăgubiri clienților pentru întreruperile neplanificate care depășesc o anumită durată de timp. Astfel, se califică pentru despăgubiri întreruperile mai lungi de opt ore în mediul urban și de 18 ore în cel rural când nu există anomalii meteorologice. De asemenea, când există condiții meteorologice deosebite despăgubirile se acordă pentru întreruperi de peste 48 de ore.
Decizia ANRE este de salutat, mai ales că după 2019 durata se va reduce la 6, respectiv 12 ore pentru condiții normale. Cu toate acestea nu reușim să înțelegem de ce se face o asemenea discrepanță între consumatorii din mediul urban și cel rural. Pentru faptul că sunt lăsați să aștepte mai mult locuitorii din mediul rural ar trebui despăgubiți cu sume mai mari.
„Distribuitorii de energie sunt obligați să acorde compensații de la 30 de lei până la 300 de lei pentru întreruperile planificate în alimentarea cu energie electrică mai mari de opt ore, potrivit unui ordin ANRE care a fost publicat în Monitorul Oficial.
Compensațiile sunt de 30 de lei pentru consumatorii racordați la rețelele de joasă tensiune, 200 de lei – rețelele de medie tensiune și 300 de lei – rețelele de înaltă tensiune (110 kV).”
Citește continuarea articolului pe Economica.net.
