Top 5 This Week

Related Posts

Doi bărbați, ambii băuţi, dau vina unul pe altul pentru un accident mortal

Ancheta în cazul unui accident rutier deosebit de grav, în urma căruia o femeie care se deplasa pe marginea drumului a fost omorâtă, trebuie să stabilească un detaliu esenţial: care dintre cei doi bărbaţi care se aflau în maşina care a dat peste femeie s-a aflat la volan.

Ambii bărbați erau băuţi, iar fiecare a declarat că celălalt s-a aflat la volan. Cum nici indiciile de la faţa locului nu i-au ajutat prea mult pe anchetatori, nu s-a putut stabili încă cert cine a condus maşina şi implicit cine a provocat tragedia.

O femeie de 42 de ani, care mergea pe marginea drumului, victima unor inconştienţi

Este vorba de accidentul mortal petrecut la finele lunii trecute, pe raza oraşului Liteni, una dintre nenumăratele tragedii rutiere din ultima perioadă care au în prim-plan consumul de băuturi alcoolice.

Pe 25 noiembrie, în jurul orei 14.45, pe strada Siliştei din Liteni, un autoturism VW Jetta a fost scăpat de sub control, maşina intrând pe contrasens şi lovind-o violent pe o femeie care se deplasa pe marginea părţii carosabile, pe partea stângă a drumului. În urma impactului violent, femeia a fost proiectată la câţiva metri distanţă. A fost preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean Suceava, în stare gravă.

Femeia în vârstă de 42 de ani a murit după câteva ore, în spital. Avea fracturi la ambele picioare şi multiple leziuni interne, costale şi rupturi de organe, astfel că nu a putut fi salvată.

Citește mai departe pe Monitorul de Suceava

spot_img
@obiectivderadauti
@obiectivderadautihttps://www.obiectivderadauti.ro
Jurnalist pentru Obiectiv de Rădăuți, originar din Rădăuți.

Popular Articles