Actualitate

Dracul nu e chiar așa negru cum pare (Opinia lui Eugen)

dracul nu e așa de negru

 

De ieri este tragedie și tristețe în târg, dar dracul nu este așa negru cum pare. Acum că s-a terminat cu circul electoral și nu mai putem fi acuzați că favorizăm sau defavorizăm participanții la campanie, avem în sfârșit libertatea să ne dăm și noi cu părerea asupra a ceea ce s-a întâmplat.

Personal tind să cred că majoritatea candidaților nu ar fi avut ce să caute la primărie și că problema în aceste alegeri nu a fost legată de iepurașii lansați de PSD (care au disipat votul anti-roșu) ci de faptul că opoziția nu a reușit să propună un contracandidat care să îi atragă pe alegători. Destul de probabil, chiar și dacă nu candida cel care probabil că va fi viceprimar în oraș, nici un reprezentant al opoziției nu ar fi atras suficiente voturi să-l depășească pe Tatar.

Cum era de așteptat rezultatele anunțate ieri au declanșat un șir de regrete și de constatări ale întoarcerii în comunism. Și adevărul este că, pe bună dreptate, foarte mulți nu sunt deloc mulțumiți de primarul ales. Și da, s-ar putea ca orașul să aibă din nou ceva probleme cu faptul că s-a reușit poziționarea sa în opoziție față de Consiliul Județean. Cu toate acestea dacă ținem cont de rezultate trebuie totuși să remarcăm faptul că situația din Rădăuți este una mult mai bună ca în alte localități din județ. Constatăm că:

  1. Este adevărat că avem primar PSD dar, trebuie să înțelegem că Nistor Tatar a obținut în jur de 3.000 de voturi, dintr-un total de 27.116, procentul său real tinde deci spre 11%. Domnul Tătar este primar prin voia lui Ponta și a CCR-ului și mandatul său, deși considerat reprezentativ prin lege, nu se bucură de sprijinul majorității. Ca să înțelegem că situația este mai roz ca în alte localități să ne uităm o secundă la municipiul cu care rivalizăm din punct de vedere a mărimii populației, Fălticeni. Fălticenienii și-au ales primar PSD cu peste 76%, în condițiile unei participări la vot superioară celei din Rădăuți. Tot în Fălticeni 15 din 19 consilieri sunt de la PSD. Afirmațiile pe care le-am mai văzut în mediul virtual cum că bătrânii sunt vinovați că avem PSD în consiliu sunt, de asemenea, departe de adevăr. Eu personal nu prea cunosc oameni în etatea vârstei care să dea cu ștampila pe roșu. Cei mai mulți i-au suportat pe ruși în oraș până în anii 1950 și nu au sentimente plăcute legate de acest partid.
  2. De scorul PNL-ului este vinovat în special partidul. Trebuie să înțelegem că PNL în Rădăuți s-a remarcat după revoluție în special prin capacitatea candidatului de pe a doua poziție din ALDE de a pleca și a se întoarce în partid. Fuziunea cu PDL-ul local, răvășit după scandalul cu DNA-ul, a contribuit și ea la disiparea accentuată a imaginii acestui partid. Confuzia în care se găsește partidul este dovedită și de faptul că a desemnat pentru primărie un candidat cu patru handicapuri de imagine majore (imaginea negativă a soției sale; faptul că este executor judecătoresc; notorietatea extrem de scăzută în urbe și acea firmă cu litere mari care este vizibilă din avion și pentru care nu poate fi luat în serios ca om de afaceri). Probabil și dacă ar fi candidat singur acesta nu ar fi obținut mai mult de un sfert din voturi.
  3. La nivel de județ ALDE nu a performat deloc. În Rădăuți a reușit totuși un scor care nu poate fi explicat și care nu se va mai repeta în vecii vecilor. Oricum, această glumă de partid este condamnată la dispariție și pe măsură ce Tăriceanu o să-și piardă tot mai mult vremea pe la DNA, o să se topească în PSD. Singura întrebare care ne macină relativ la acest partid este: O să se întoarcă personajul de pe locul doi de pe lista de consiliu a n-a oară în PNL?
  4. PMP a obținut un rezultat inexplicabil, peste nivelul din județ, dar nu contează cu adevărat pentru că oricum o să rămână în opoziție în cei patru ani. De remarcat este faptul că de la europarlamentare la alegerile locale partidul a scăzut de la peste 6% la 4 și ceva. Campania furibundă a lui Băsescu plină de mesaje contradictorii a reușit să îndepărteze o parte bună din electorat. Țara mai are deci de așteptat până la apariția unui partid de dreapta reformist și pro-justiție.
  5. O veste bună pentru localitate, care ne distinge de roșul de Fălticeni este succesul relativ al Partidului UpR.  Conform rezultatelor parțiale de pe 7 iunie ora 10:00, Partidul UpR a reușit să obțină 3 posturi de consilier. Pentru ca entuziasmul relativ din jurul acestui partid să nu se piardă ar trebui poate ca echipa din cadrul său să-l contacteze pe Nicușor Dan și să devină parte a proiectului progresist de stânga, UsR. Integrarea ar fi relativ ușor de realizat și pentru că au nume asemănătoare. Desigur, pentru a face acest pas, cei din UpR ar trebui să fie suficient de curajoși să se dispenseze de cel pe care l-au sprijinit pentru primărie. Ar trebui să fie suficient de maturi încât să îi zică: „D-le Andronachi, vă transformați într-un al doilea domn Carcalete! De cinci ani sunteți în campanie și lumea tot nu vă vrea. Este timpul să renunțați!”. În plus, acesta nu ar prea ce să caute în UsR ca reformist pentru că ar fi al 4-lea său partid în ultimii patru ani!
  6. Și PNL și Partidul UpR (UsR) au potențial de creștere pe termen mediu. Este de așteptat ca PSD-ul să facă majoritatea cu iepurașii din ALDE, fapt care ar plasa cele două partide în opoziție unde ar putea crește. Dispariția de pe scena locală a celor două partide care s-au născut ca să moară (ALDE și PMP) le va oferi suficient spațiu de creștere. Pentru a reuși acest lucru trebuie însă să renunțe să mai promoveze membri care s-au remarcat în special prin capacitatea de a face naveta.

 

Sus