Actualitate

Dumnezeu să te odihnească, Sergiu!

sergiu ichim ferpar

Ferpar pentru rădăuțeanul Sergiu Ichim, din partea colectivului Habitat pentru Umanitate Rădăuți.

„Ichim Vasile-Sergiu, tată şi soţ, în vârstă de 32 de ani, a fost de mic un luptător dar azi dimineață lupta lui a luat sfârșit la orele 6:30.

Sergiu a avut o viaţă dificilă de mic copil, la vârsta de 5 ani a rămas fără mamă iar tata cu probleme de sănătate, el a fost crescut mai mult de rude şi vecinii de la bloc. A fost nevoit să lucreze din clasa a 9-a pentru a se întreţine atât pe el cât şi ceilalţi doi fraţi mai mici.

Anul trecut au aflat ca familie că tatăl, Sergiu, suferă de cancer de stomac în stare avansată. Doctorii au spus că extinderea tumorii îl făcea inoperabil iar el se lupta cu boala doar cu tratamente naturiste frumos complementate de o credință vie în Dumnezeu și Domnul și Mântuitorul Hristos. Lupta cu boala era pe calea biruitoare deși pierduse în greutate aproape 50kg.

În entuziasmul și speranța sa de viață, Sergiu conducea mașina, se deplasa în oraș după nevoi însoțit de ustensilele medicale de care depindea viața lui. Acum 2 săptămâni însă a alunecat pe gheață, alunecare care i-a fost fatidică: lupta pe 2 fronturi – cel cu cancerul ce făcea progrese și cel cu șocul loviturii a fost prea inegală iar azi dimineață la orele 6:30 Sergiu a plecat în sânul lui Avraam, la Creatorul său.

Nu putem uita lumina din ochii lui de la vizita în apartamentul închiriat unde locuia, nu putem uita speranța și respectul din ochii lui atunci când l-am întâlnit pe trotuar pe centru, la un semafor, nu departe de catedrală: ne privea cu respect și nădejdea că el vindecat, soția Ioana-Diana și băiețelul Damian vor avea o locuință simplă și decentă numai a lor. Ne vom aminti întotdeauna de tine, Sergiu, la acel semafor în decembrie 2016!

Însă, mai mult decât atât, nu vom avea o liniște deplină până când soția și copilul tău drag vor avea locuința lor. Doamna Ichim, sincere condoleanțe, Dumnezeu să vă mângâie inima. La fel, condoleanțe și fraților săi mai mici. Am fost onorați să cunoaștem în Sergiu un luptător care și-a dus lupta vieții cu demnitate și credință până la sfârșit.”

www.habitatradauti.ro

Sus