Top 5 This Week

Related Posts

George Simion, candidat la Președinția României, vine la Suceava pentru a semna Contractul Planului Simion cu cetățenii

George Simion, candidatul la președinția României și liderul partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), va fi prezent în Suceava pe 2 august 2024, la ora 18:00, în fața sediului AUR Suceava, pe esplanada din centrul municipiului SUceava, pentru a semna contractul Planului Simion cu locuitorii orașului.

Cetățenii sunt invitați să participe la eveniment și să semneze contractul de aderare la Planul Simion, un proiect ambițios care promite să transforme viitorul României. George Simion, alături de membrii organizației județene și locale AUR, va oferi informații detaliate despre acest plan și va pune la dispoziția cetățenilor contracte fizice pentru semnare.

Planul Simion, inițiat de liderul AUR, propune măsuri îndrăznețe care să permită tinerilor să-și achiziționeze o locuință și să întemeieze o familie, să crească veniturile cetățenilor și să atragă înapoi în țară românii plecați în diaspora.

„Vrem să le oferim tinerilor din România șansa de a avea o locuință și de a-și întemeia o familie. Vrem ca românii să aibă mai mulți bani în buzunar și ne dorim ca cei care au plecat în străinătate să se întoarcă acasă. Acestea sunt doar câteva dintre obiectivele Planului Simion”, a declarat George Simion.

Locuințe accesibile pentru toți românii

Planul Simion oferă locuințe la prețuri accesibile, începând de la 35.000 de euro, pentru toți românii cu venituri mici. Aceasta reprezintă o oportunitate reală pentru aceștia de a-și achiziționa o locuință.

„Vreau să redăm puterea românilor. Cum? Planul Simion are 200 de soluții concrete. Putem să le arătăm tuturor celor care spun că nu se poate că, de fapt, se poate!”, a subliniat George Simion. „Planul Simion oferă o șansă la locuință tuturor românilor cu venituri mici. Puteți să vă înscrieți în program și să semnați contractul cu George Simion, candidatul AUR la prezidențiale. În timp ce alții vin doar cu promisiuni, noi oferim 200 de soluții”.

Ce scrie în contractul semnat de cetățeni cu AUR

Contractul semnat de cetățeni include o condiție suspensivă: „Prezentul contract este încheiat sub condiția suspensivă a alegerii domnului George-Nicolae Simion ca Președinte al României în urma alegerilor din anul 2024”. Aceasta înseamnă că, dacă Simion nu ajunge președinte, semnatarii nu vor avea ocazia de a-și cumpăra o casă prin acest program.

George Simion se angajează ca, pe o perioadă de cel puțin 10 ani, să se asigure de preluarea Planului Simion în programul noului guvern și să întreprindă demersuri susținute pentru punerea în execuție a acestuia. De asemenea, în maxim 6 luni de la învestirea noului guvern, Simion va prezenta public calendarul de implementare a activităților prevăzute în Planul Simion.

Creșterea veniturilor și stabilitatea economică

O altă măsură propusă de Planul Simion este creșterea graduală a salariului minim brut până la valoarea de 5.000 de lei în primii patru ani de guvernare, cu indexarea automată a acestuia în funcție de rata anuală a inflației.

AUR invită toți cetățenii să vină și să se convingă singuri de beneficiile acestui plan. Înscrierea în platforma #PlanulSimion este un prim pas spre un viitor mai prosper și mai sigur pentru România.

Mai multe detalii despre Planul Simion pot fi găsite pe site-ul oficial, planulsimion.ro, unde vizitatorii pot descoperi măsurile propuse și modul în care acestea ar putea transforma România.

spot_img
@obiectivderadauti
@obiectivderadautihttps://www.obiectivderadauti.ro
Jurnalist pentru Obiectiv de Rădăuți, originar din Rădăuți.

Popular Articles