Accident provocat de un polițist de frontieră în cadrul SPF Vicovu de Sus, întrucât nu a păstrat distanța față de o autilitară condusă de un bărbat din Rădăuți.
Luni, în jurul orei 10:30, Gabriel Zaharia în vârstă de 26 de ani din comuna Moara, agent de poliție de frontieră în cadrul SPF Vicovu de Sus, conducea autoturismul Opel Corsa în afara localității Dornești. La efectuarea unei depășiri nu a păstrat o distanță laterală suficientă față de autoutilitara care circula în aceeași direcție de mers condusă de un bărbat de 63 de ani din municipiul Rădăuți, așa că a lovit autoutilitara în partea stângă spate, după care a intrat în derapaj și s-a răsturnat în afara părții carosabile pe un teren agricol.
În urma accidentului, Gabriel Zaharia a fost rănit. Potrivit polițiștilor, din cauza rănilor nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, însă i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal.
Sursă: Informația ta