Un bărbat beat și fără permis a ajuns cu mopedul într-un șanț în localitate.
Miercuri, în jurul orei 15:15, în timp ce conducea mopedul pe drumul comunal din Iaslovăț, un bărbat de 41 de ani din Cajvana, sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț cu mopedul.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a mopedistului și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere auto pentru nicio categorie auto. S-a întocmit astfel dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Sursă: informatiata.ro
