Top 5 This Week

Related Posts

IMPLANTARE DE STIMULATOARE CARDIACE PERMANENTE ACUM SI LA SCJU „SF. IOAN CEL NOU” SUCEAVA

SCJU ”Sf. Ioan cel nou” Suceava a inaugurat in data de 25 octombrie 2023 Laboratorul pentru implantarea stimulatoarelor cardiace, prilej cu care, echipa medicala formata din dr. Mitric Ciprian Mihai si As. Blanariu Lacramioara sub coordonarea domnului Profesor dr. Dobreanu Dan, seful clinicii Cardiologie 1din cadrul Institutului de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare si Transplant din Targu Mures, a realizat implantarea primului stimulator cardiac permanent la Suceava, la un pacient de 66 de ani.

In prezent SCJU Suceava detine un laborator pentru implantarea stimulatoarelor cardiace, ultramodern, in valoare de aproximativ 650000 euro, realizat din fondurile Consiliului Judetean Suceava.
In cadrul acestui laborator vor activa doi medici cardiologi – dr. Mitric Ciprian si dr. Boarescu Paul.
Pentru moment se va incerca pe cat posibil asigurarea urgentelor (cu stimulatoare cumparate din fondurile proprii ale spitalului) ,in colaborare cu celelalte centre universitare, urmand ca dupa intrarea pe programele nationale sa extindem serviciile si pentru pacientii cronici.
Spitalul va continua colaborarea cu toate centrele universitare, astfel incat serviciile medicale oferite sa fie mereu de cea mai inalta calitate.

SCJU Suceava devine astfel al doilea centru din Moldova, dupa Centrul Universitar Iasi ( Institutul de Boli Cardiovasculare „ DR. George I.M. Georgescu” si spitalul „ Sf. Spiridon” ) unde se poate efectua aceasta procedura medicala moderna.
Este un beneficiu major pentru cateva sute de pacienti ai judetului Suceava, la care se adauga si judetele vecine, care pana acum erau nevoiti sa strabata sute de kilometri pentru rezolvarea acestei probleme medicale grave.
Conducearea SCJU Suceava isi propune, pe viitor, diversificarea serviciilor medicale oferite de acest laborator, cu proceduri de ablatie a tulburarilor de ritm cardiac, prin investitii in baza materiala si resursa umana.
Cu ajutorul investitiilor financiare majore si avand la baza un plan de management orientat doar pe nevoia pacientului si a cadrului medical, SCJU Suceava a devenit in prezent un spital de interes regional.

@obiectivderadauti
@obiectivderadautihttps://www.obiectivderadauti.ro
Jurnalist pentru Obiectiv de Rădăuți, originar din Rădăuți.

Popular Articles