Pompierii militari suceveni au intervenit, în ultimele patru zile, la 124 de misiuni din domeniul situațiilor de urgență, între care 16 incendii, 83 de intervenții ale echipajelor SMURD și 25 alte misiuni specifice.
Aflați mai jos despre câteva din intervențiile acestora la incendii din zonă:
Potrivit ISU Suceava, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Solca, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Arbore, au intervenit cu patru autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, izbucnit la o gospodărie din satul Clit, comuna Arbore. La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul casei de locuit și cel al unei anexe, cu pericol de propagare la un depozit de furaje și la o casă învecinată. În incendiu au ars acoperișul casei pe 70 de metri pătrați și acoperișul magaziei de materiale pe 30 de metri pătrați. S-au degradat tavanul locuinței, ușa de la intrare și obiecte de mobilier, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.
Sâmbătă după amiaza militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit cu două autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, izbucnit la o gospodărie din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
În noaptea de sâmbătă spre duminică pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Private pentru Situații de Urgență din Cornu Luncii, au intervenit cu patru autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, izbucnit la o anexă, aflată în curtea unei biserici din satul Brăiești, comuna Horodniceni.
Duminică dimineața, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Bilca și Gălănești, au intervenit cu patru autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, izbucnit la o gospodărie din comuna Vicovu de Jos. În incendiu, care a fost lichidat după o intervenție de două ore, au ars două camere de locuit și bunurile din interior, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, și acoperișul casei pe 50 de metri pătrați. S-au degradat tavanul și pereții camerelor pe 60 de metri pătrați. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sistemul de încălzire.
Tot duminică, la prânz, militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Cornu Luncii, au intervenit cu cinci autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, izbucnit la o gospodărie din satul Brădățel. Incendiul a fost lichidat după o intervenție de trei ore. În flăcări au ars saivanul de oi și depozitul de furaje (construcții din lemn, cu învelitoare din tablă), pe o suprafață totală de aproximativ 350 de metri pătrați, și circa 1.000 de baloți de paie, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.
Luni dimineața pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, izbucnit la o locuință din comuna Valea Moldovei.
Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu doi lucrători de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dărmănești, au intervenit, luni seara, cu două autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, izbucnit la o gospodărie din satul Călinești-Enache, comuna Dărmănești. Au ars un adăpost de animale și o șură, construcție corp comun, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, precum și circa două tone de furaje. Din păcate, în incendiu au pierit doi cai.
Sursă: News Bucovina