Johnny Depp ne va uimi în această vară la București cu aptitudinile sale de chitarist. Hollywood Vampires, formația înființată de Alice Cooper în 2015, va concerta la București pe 6 iunie 2016.
Pe 6 iunie 2016 în Parcarea de la Romexpo va avea loc concertul formației Hollyood Vampires, formație înființată în 2015 de Alice Cooper. Formația a fost numită după clubul de băut pe care l-a înființat în 1970 Alice Cooper, club din care făceau parte și Ringo Starr (Beatles) și Keith Moon (The Who).
Formația din care fac parte și actorul Johnny Depp și Joe Perry (Aerosmith) comemorează prin muzica sa starurile rock care și-au pierdut viața în anii 1970 din cauza abuzurilor de băuturi alcoolice și droguri. După succesul avut în 2015 formația a decis ca din 24 mai 2016 să plece în turneu prin lume, urmând ca pe 6 iunie să ajungă la București.
Phoenix Entertainment vă invită să participați la eveniment. Biletele pentru concert pot fi cumpărate din rețeaua Eventim, la următoarele prețuri:
Un număr limitat de bilete va fi vândut la preț promoțional (Early Bird):
- Diamond Circle 439 RON;
- Golden Circle 249 RON;
- Normal Circle 149 RON.
După epuizarea primului lot de bilete prețul acestora va fi:
- Diamond Circle 459 RON;
- Golden Circle 279 RON;
- Normal Circle 169 RON.
Pentru o mostră a virtuozității lui Johnny Depp la instrumentul cu coarde puteți urmări înregistrarea concertului Rock in Rio.
