Astăzi, 13 aprilie 2016 Legea dării în plată a trecut de Camera Decizională a Parlamentului. Practic după ce aceasta va fi promulgată cei care nu și mai pot plăti ratele vor putea să renunțe la bunurile imobile implicate de contractul de credit.
Parlamentarii au votat cu 207 voturi pentru, o abținere și un vot împotrivă ultima varianta a Legii dării în plată (sau, la rigoare, „Lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite”), urmând ca legea să fie trimisă Președinției pentru a fi promulgată. Dacă Johannis o promulgă, legea va deveni operațională după 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Citește continuarea știrii pe Hotnews.