„Înainte de ultimul 500 m-am uitat în dreapta și, când am văzut că sunt prima, am zis că nu mai las nimic, că mor cu ele de gât. Le simțisem până atunci pe adversare, dar nu știam exact că suntem primele. Când am văzut că suntem cam cu trei sferturi de barcă în față, am zis − gata, hai, viteză!”
Declarația îi aparține Ionelei Lehaci, care, pe 30 septembrie, a câștigat aurul, împreună cu Gianina Beleagă, la dublu vâsle categoria ușoară, la Campionatul Mondial de Canotaj de la Sarasota (SUA).
Este primul titlu românesc la această probă după o pauză de 18 ani, o performanță uluitoare în condițiile în care Ionela și Gianina, ambele în vârstă de 22 de ani, au fost cele mai tinere canotoare din finală. Și o promisiune pentru Olimpiada de la Tokyo, din 2020, unde se pot bate pentru o medalie.
Stroke-ul lor − numărul de lovituri de vâslă pe minut − a fost de 39 pe ultima sută de metri. Suficient cât să se impună la un vârf de barcă în fața echipajelor din Noua Zeelandă și SUA.
Cele două campioane mondiale sunt născute la câteva luni distanță: Ionela, în 5 ianuarie 1995, Gianina, pe 21 mai. Satele în care au copilărit, Doroteia-Plutonița și Valea Moldovei − ambele în județul Suceava −, sunt despărțite de o pădure. Care, în cazul de față, e posibil să fie fermecată.
Ionela e numărul 1 (bow seat), cea care trece prima linia de sosire, iar Gianina e stroke seat.
Au făcut canotaj la cluburi de juniori diferite. În prezent, una e legitimată la Dinamo, cealaltă la Steaua, și s-au întâlnit la lotul național în urmă cu vreo doi ani și jumătate. Au progresat fantastic în timp scurt și au sudat o echipă redutabilă.
Ionela − negativă, Gianina − pozitivă
Revenită în țară de câteva zile, Ionela și-a luat rochia de mireasă. Se va căsători pe 28 octombrie. E în vacanță până la începutul lui noiembrie.
Lună de miere? Doar în basme. În canotaj aduni doar ani după ani de fiere. Și viitorul ei soț e canotor, îi vor număra împreună.
Perceput din afară, programul de pregătire e îngrozitor.
Dar Ionela vorbește relaxată despre regimul de la lotul național.
3+1, așa se numește generic. Adică o jumătate de zi liberă, după trei antrenamente.
Dacă în prima zi a săptămânii, de exemplu, te antrenezi de două ori, marți ai o singură ședință de pregătire și, în sfârșit, câteva ore de odihnă.
Nimeni nu ridică din sprâncene dacă duminică are parte de zi plină cu vreo 45 de kilometri de vâslit, distribuiți pe două antrenamente, dimineața și seara.
La canotaj nu ajungi aproape niciodată pentru că a fost visul tău din copilărie. De sportul ăsta ne amintim oricum foarte rar, o dată la 4 ani, când are loc decontul olimpic și ne agățăm de fetele care vâslesc împotriva curentului din sportul românesc.
Barca-regină, cea de 8+1, e mândria flotei românești, nu-i așa?
Ionela e născută în satul bucovinean Doroteia. În clasa a opta, antrenorul de la CS Orșova, Cristi Maliș, a intrat în școala din satul ei și i-a rugat pe cei mai înalți să iasă pe hol pentru niște măsurători.
Maliș era originar din Gura Humorului, deci familiarizat cu zona. O dată pe an, ieșea în teren, prin toată țara, să facă selecții. Copiii din Moldova aveau prioritate.
„Eram mai sănătoși, cum se spune, mai obișnuiți cu munca. Mai sunt canotori și din Oltenia, dar majoritatea vin din Moldova. Eu nu eram un copil necăjit, dar nu mă feream de muncă, la fân, la cartofi, așa era viața la sat”, își amintește Ionela Lehaci.
Criteriul de selecție era înălțimea raportată la anvergura brațelor. Ionela avea 1,75 și, respectiv, 1,76 metri. În prezent, raportul e 1,79 la 1,77. În limbajul canotorilor, Ionela ar fi negativă.
„În mod normal, lungimea brațelor ar trebui să fie mai mare decât înălțimea. Se spune că cei care sunt negativi nu pot să facă acest sport, dar uite că se mai întâmplă, și eu o fac chiar foarte bine.
Altfel, sunt o tipă pozitivă, n-am eu treabă. Eram o puștoaică hotărâtă. După măsurători, am mers cu antrenorul acasă și le-am spus alor mei: ori mă lăsați, ori mă duc!”.
Într-o marți avuseseră loc măsurătorile la școală, iar sâmbătă pleca spre Orșova. La 2 mai 2009, începea antrenamentele la canotaj.
După alte două luni ieșea campioană națională de cadeți, la dublu. Au urmat 7 ani de antrenamente dure și de performanțe importante.
„La concursurile internaționale am tras tot timpul probele cele mai grele, adică simplu și dublu. N-am tras niciodată altă barcă. Tot timpul pe vâslă.
Un sportiv de performanță nu prea are sărbători, mai nou nu are nici weekend. Zece antrenamente pe săptămână, cam cu asta ne ocupăm.
La Mondiale a fost cea mai bună cursă a noastră de până acum. Am plecat foarte bine, un lucru neobișnuit pentru noi. De obicei plecam mai lent și recuperam pe parcurs”, spune Ionela.
Citește mai mult pe: pressone.ro
