Accident grav de circulaţie pe un drum comunal din localitatea Moara, petrecut luni la prânz. O femeie şi bebelușul acesteia au fost răniţi şi au ajuns la spital, după ce autoturismul în care se aflau a fost izbit de o autoutilitară.
Accidentul a avut loc în jurul orei 12.00, pe un drum comunal care leagă comuna Moara de DN 2.
Pe un sector de drum asfaltat şi îngust, cu o vizibilitate proastă din cauza vegetaţiei mari şi necurăţate de pe marginea drumului, s-a produs coliziunea între două autovehicule, un autoturism marca Honda şi o autoutilitară Isuzu, care s-au acroşat unul pe celălalt în zona stânga faţă.
În urma impactului destul de puternic, autoturismul a fost puternic avariat şi proiectat în afara drumului, iar o femeie şi bebelușul acesteia, aflaţi în maşină, au avut nevoie de îngrijirile medicale ale unui echipaj SMURD al Detaşamentului de Pompieri Suceava şi ale unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Suceava. După acordarea primului ajutor, cele două victime, conştiente, au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare.
Mai multe detalii pe monitorulsv.ro
