Un accident rutier grav s-a produs marți, 6 ianuarie 2026, în jurul orei 10:30, pe strada Foresta din municipiul Vatra Dornei. Un autoturism a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat în albia râului Bistrița.
Potrivit IPJ Suceava, o femeie de 38 de ani din Vatra Dornei conducea autoturismul pe DN17B, iar într-o curbă la stânga nu a adaptat viteza de deplasare. Șoferița a pierdut controlul direcției, a lovit parapetul de protecție al unui pod, pe care l-a rupt, iar mașina a căzut în albia râului Bistrița de la o înălțime de aproximativ 6 metri.
În autoturism se aflau un adult și cinci minori. În urma accidentului, conducătoarea auto și un adolescent de 16 ani, pasager pe locul din față, au fost răniți, alături de alți patru minori aflați pe bancheta din spate. Toate victimele erau conștiente și cooperante și au fost transportate la unități medicale pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
La fața locului au intervenit două autospeciale de pompieri cu accesorii pentru descarcerare, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, precum și cinci echipaje SMURD și SAJ. Două echipaje de jandarmi au asigurat sprijinul intervenției. Pompierii militari, ajutați de jandarmi, au evacuat victimele din autoturism.
Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest la locul accidentului, fiind recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor producerii accidentului.
Sursă imagini: Radio DORNA.




