La sfârșitul săptămânii trecute, municipiul Rădăuți a îmbrăcat haine de sărbătoare de Zilele Orașului. Timp de mai multe zile, Rădăuțiul a găzduit evenimente culturale și sportive de amploare, precum și concerte la care au participat mii de spectatori. Pentru prima dată, de Zilele Rădăuților a fost organizată o procesiune religioasă, la care au participat un număr foarte mare de credincioși, programul evenimentelor incluzând și o impresionantă paradă a participanților la Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”, spectacole ale formațiilor prezente, lansări de carte și alte manifestări. La toate aceste evenimente, pe lângă primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, au fost prezenți și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, prefectul Alexandru Moldovan, dar și numeroși primari din localitățile limitrofe.
Procesiune impresionantă pe străzile municipiului, cu moaștele Sf. Ierarh Leontie
Pentru prima dată în istoria postdecembristă a municipiului Rădăuți, de zilele orașului a fost organizată o procesiunea cu moaștele Sf. Ierarh Leontie. Procesiunea, intitulată „Drumul Sfântului”, s-a desfășurat joi după-amiază pe traseul Mănăstirea Bogdana – strada Bogdan Vodă – strada Mihai Viteazul – strada Calea Bucovinei – strada Eudoxiu Hurmuzachi – strada General Iacob Zadik – strada Calea Cernăuți – strada Piața Unirii. La procesiune au participat mii de rădăuțeni și locuitori din comunele și orașele învecinate, cea mai mare parte a acestora venind îmbrăcați în costume populare.
Alături de credincioși a fost prezent primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, îmbrăcat cu o cămașă tradițională, acesta fiind însoțit de toți primarii localităților învecinate cu acest municipiu. În fața coloanei de credincioși s-au aflat mai mulți tineri care au purtat icoana sfântului, urmați de preoții care au purtat pe umeri racla cu moaștele sfântului, aceștia fiind străjuiți de polițiști de frontieră cu făclii în mână. Au urmat apoi un impresionant sobor de preoți, în frunte cu Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Damaschin, elevi din Rădăuți, copii de la Așezământul „Sf. Ierarh Leontie” și numeroși credincioși. Din coloana care a însoțit procesiunea au făcut parte și mai mulți călăreți.
La final, racla cu moaște a fost așezată într-un baldachin special realizat pentru acest eveniment.
Participanții la Festivalul ”Arcanul” au umplut de culoare centrul municipiului Rădăuți
Deschiderea oficială a Zilelor Municipiului Rădăuți a avut loc vineri, 30 iunie, cu parada cântecului, portului și dansului popular cu formațiile participante la Festivalul Internațional de Folclor ”Arcanul”. Ajuns la ediția a treizecea, Festivalul ”Arcanul” a reunit la Rădăuți peste 400 de participanți din România și din Grecia, Turcia Serbia, Macedonia de Nord, Polonia, Slovacia, Ucraina și Republica Moldova.
Parada obiceiurilor s-a desfășurat pe traseul Casa de Cultură – muzeu – scena din centrul municipiului. Pe bulevardul principal din Rădăuți, toate formațiile participante la festival au trecut prin fața spectatorilor și au oferit un scurt spectacol în care și-au prezentat costumele și obiceiurile din zonele și țările pe care le-au reprezentat. În public s-a aflat și primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, alături de care au fost prezenți președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, administratorul public al județului, Irina Vasilciuc, consulul Dumitru Mihalescul, consilieri locali și primari din localitățile învecinate. De precizat că, înainte de începerea paradei, primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, împreună cu oficialitățile locale, dar și cu primarul orașului Drochia din Republica Moldova, Nina Cereteu, s-au întâlnit cu reprezentanții grupurilor participante la Festivalul Internațional ”Arcanul”.
„Mă simt binecuvântat că suntem astăzi aici, în fața dumneavoastră, pentru a reprezenta cu cinste toate localitățile noastre. Mă bucur mult că la această ediție sunt reprezentanți din opt țări și cu această ocazie vă urez bine ați venit tuturor. Mă bucur că alături de mine se află doamna primar Nina Cereteu și poate prima dată la acest prezidiu aceste Tricoloruri se unesc. Câteodată trecem prea ușor peste anumite lucruri care ni se întâmplă. Așa cum am trecut prin pandemie și nu am conștientizat cât de importantă este viața, așa câteodată nu conștientizăm ce înseamnă pacea. Cu ocazia aceasta îmi manifest solidaritatea și apropierea față de toți cei care se află în Ucraina. Dumnezeu să ne dea pace, liniște și sănătate tuturor”, a transmis Bogdan Loghin.
După paradă a avut loc deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Folclor „Arcanul”, în prezența primarului Bogdan Loghin și a directorului Casei de Cultură din Rădăuți, Ovidiu Foca.
În cuvântul său de la deschiderea oficială, Bogdan Loghin a ținut să le mulțumească tuturor pentru prezența la acest eveniment. Bogdan Loghin a acordat o diplomă comemorativă post-mortem pentru fostul director al Casei de Cultură din Rădăuți, Mircea Băncescu, cel care în urmă cu 30 de ani a avut inițiativa organizării acestui festival. „Vreau să acord această diplomă comemorativă pentru domnul Mircea Băncescu, care acum 30 de ani a făcut tot posibilul pentru a crea acest festival. Din păcate, dumnealui nu se mai află printre noi, dar se află și se va afla întotdeauna în inimile noastre”, a spus Bogdan Loghin. El a precizat că diploma comemorativă este acordată pentru contribuția incomensurabilă în plan cultural prin înființarea Festivalului Internațional de Folclor ”Arcanul”, asigurarea continuității acestuia, păstrarea și promovarea valorilor culturale autentice.
Pe scena din centrul municipiului, toate formațiile participante la festival au susținut spectacole până duminică, 2 iulie. Printre formațiile participante la festival se numără ansambluri artistice din Maramureș, Ardeal și Oltenia, dar și Ansamblul folcloric ucrainean ”Kazacioc” din Bălcăuți, Ansamblul de femei ”Altița” din Bilca, Ansamblul folcloric ”Ciobănașul” de la Clubul Copiilor și Elevilor Rădăuți și Ansamblul ”Florile Bucovinei” al Casei de Cultură Rădăuți. Festivalul s-a încheiat cu recitaluri Adriana Bucevschi, surorile Alexandra și Dana Dăncilă, Ionela Popopescu, Maria Iliuț, Gheorghiță Rotaru și surorile Ioana și Iuliana Luța.
Tot pe scena din centrul orașului au avut loc spectacole oferite de vedete precum Vali Boghean, YNY Sebi, Nicole Cherry și Andra, la care au participat câteva mii de spectatori. La final a avut loc un impresionant foc de artificii.
Citeste mai departe pe Monitorul de Suceava
