Top 5 This Week

Related Posts

O urmărire ca în filme urmată de reconstituirea crimei

O urmărire ca în filme a avut loc acum două zile pe raza comunei Grămești, lângă orașul Siret. Astfel, pe 20 aprilie, un echipaj al Secției 13 Poliția Rurală Bălcăuți a observat un autoturism cu comportament ciudat în trafic.

Se pare că șoferul autovehiculului respectiv, cu număr de Botoșani, a intrat în panică la vederea echipajului de poliție și a virat brusc pe un alt drum. Intrigați (pentru că în Suceava nu se teme nimeni de poliție?), agenții au pornit în urmărirea autovehiculului.

După ce a autovehiculul a fost ajuns din urmă și oprit pe partea dreaptă a carosabilului s-a procedat la verificarea actelor șoferului, a stării de ebrietate și a produselor existente în autovehicul. În urma verificării s-a stabilit că acesta este un tânăr de 27 de ani din județul Botoșani, dar nu au fost găsite produse ilegale în autovehicul.

Suspicioși din fire agenții au ales să facă o reconstituire a incidentului.  Astfel că, în urma întoarcerii la locul inițial, în care s-a manifestat comportamentul atipic al șoferului, a fost identificat lângă un gard un sac negru din plastic care conținea 530 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană. Tânărul a negat că sacul respectiv este al său. Și este de văzut dacă se va putea dovedi faptul că acesta a comis trafic de țigări.

Țigaretele, a căror valoare de piață a fost estimată la circa 6000 de RON au fost confiscate iar autovehiculul indisponibilizat la sediul poliției, pe durata cercetărilor. Tânărul din Botoșani s-a ales cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Încheiem cu observația că nici măcar traficanții de țigări nu mai au sângele rece de altădată.

spot_img
@obiectivderadauti
@obiectivderadautihttps://www.obiectivderadauti.ro
Jurnalist pentru Obiectiv de Rădăuți, originar din Rădăuți.

Popular Articles