Patru adolescenți au ajuns la spital în timpul nopții de joi spre vineri, după ce mașina cu care circulau a fost scăpată de sub control și s-a răsturnat.
Accidentul s-a petrecut la miezul nopții pe DN 17, între localitățile Ilișești și Stroiești. Un tânăr de 18 ani din comuna Pătrăuți conducea un autoturism marca Audi, în mașină aflându-se ca pasagere trei tinere cu vârste între 15 și 18 ani. La un moment dat, din cauze rămase necunoscute, autoturismul a părăsit șoseaua prin partea stângă, având în vedere direcția sa de mers, răsturnându-se pe cupolă în zona intersecției cu un drum lateral neclasificat. În urma impactului, toți cei 4 ocupanți adolescenți ai autoturismului au fost răniți, având nevoie de îngrijiri medicale.
Tânărul de la volan a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-a prelevat o mostră biologică de sânge necesară pentru stabilirea alcoolemiei. Polițiștii fac în continuare cercetări în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursă: Monitorul de Suceava