Am alocat în această dimineață 30 de minute din viața mea pentru urmărirea rezumatului ședinței consiliului local. Minunata manifestare a democrației municipale mi-a lăsat totuși un puternic gust amar și senzația că ieșeam mai câștigat dacă pierdeam vremea uitându-mă la poze prin Libertatea sau Cancan.
În cele 30 de minute, pe care nu am să le mai recuperez niciodată, dar de care sper ca Dumnezeu să țină cont la Judecata de Apoi am aflat că, în linii mari, orașul nu prea mai are probleme. Ar mai trebui două trei petice de asfalt pe ici pe acolo, un nou wc la piața centrală, dar de data aceasta în incintă pentru că locuitorii primului bloc dintre case nu au cum să ajungă în locuințele lor.
Nu putem să nu ne ascundem încântarea când vedem cum pot sta la aceeași masă oameni care s-au bătut sau care s-au târât prin procese (E semn de maturitate politică, nu? Pentru interesul comunității ne călcăm pe mândrie J). Ar mai fi de remarcat și tăcerea plină de superioritate a consilierului cu cel mai voluminos album foto, probabil se gândea cum să mai strecoare 2-3 farmacii între cele patru centrale.
Ce ne-a trezit însă interesul sunt afirmațiile pe care le-a făcut noul edil al orașului, că există la locuințele ANL contracte de închiriere cu probleme (falsificate grosolan) și că o persoană a pus mâna pe patru apartamente și a dat șapte în chirie. Este destul de probabil faptul că nu am studiat matematicile cu aceiași profesori ca domnul edil. Sunt totuși curios să aflu dacă domnul primar, angajat al statului și al comunității rădăuțene, a făcut pasul normal după ce a constatat o asemenea fraudă la blocurile ANL, sesizare la Parchet dacă vinovații sunt împingători de dosare din cadrul primăriei sau sesizare la DNA dacă e vorba de indivizi cu funcții de răspundere politică.
P.S. Declar cu mâna pe inimă că persoana care merge să filmeze acest circ a intrat direct în topul eroilor mei. Să ai răbdarea să asiști frecvent la asemenea dezbateri nu este de ici de acolo.
P.P.S. Pare că d-l primar este atât de supărat pe liderul ALDE încât l-a exilat în consilii pe la grădinițe.
