Târgul de toamnă „Produs în Bucovina” și-a deschis ieri porțile și stă la dispoziția iubitorilor de produse bucovinene până mâine, 2 octombrie, în Parcarea Iulius Mall Suceava.
La târg sunt prezentate delicatese specifice cămării bucovinene, cele mai renumite mâncăruri din zonă și este expusă gastronomia etniilor din Bucovina. În cursul zilei de ieri a fost lansat programul „Gustă din Bucovina”, unde participanții au avut ocazia să deguste tot soiul de bunătăți din gastronomia bucovineană, plăceri nevinovate ale fiecărui bucovinean, iar gama largă de produse s-a realizat cu ajutorul bucătăriilor din pensiunile turistice din zonă.
Tot în cadrul târgului „Produs în Bucovina” s-a lansat și pachetul turistic „Crăciun în Bucovina”, ce se va întinde până la jumătatea lunii ianuarie 2017, intenția fiind de a aduce cât mai mulți clienți la pensiunile și hotelurile din Bucovina, organizând cât mai multe evenimente pe parcursul sărbătorilor de iarnă.
Fiecare zi este încununată cu câte o seară bucovineană, spectacole folclorice susținute de interpreți, ansambluri și formații artistice din Bucovina sau prezentări ale principalelor meșteșuguri din zonă: prelucrarea lemnului, olăritul, confecționarea măștilor populare, prelucrarea osului, încondeierea ouălor, împletirea nuielelor, cojocăritul și industria casnică.
Ediția din acest an se va bucura și de prezența invitaților speciali, actorii Alexandru Arșinel și Vasile Muraru.
Mâine, 2 octombrie, programul este următorul:
Orele 13:00-14:00 „Gustă din Bucovina!” – prezentarea delicateselor din Cămara bucovineană
Orele 14:00-18:00 Prezentarea celor mai renumite și gustoase mâncăruri bucovinene. Transmisiuni TV în direct de la standurile expozanților. Prezentarea gastronomiei etniilor din Bucovina. Spectacole folclorice.
Orele 18:00-20:00 Spectacol susținut de Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Promovarea obiceiurilor de iarnă din Bucovina.
Informații preluate de pe radioiasi.ro