Un polițist de frontieră în vârstă de 39 de ani din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina a fost mușcat de o viperă miercuri, în timp ce se afla în misiune alături de alți colegi, pe raza localității Straja.
Mușcătura de viperă a fost la un deget de la mâna stângă. Acesta a fost transportat de urgență la spital cu o ambulanță, unde a primit îngrijiri medicale. Polițistul a primit ser antiviperin, după care a fost externat.
Potrivit medicilor, simptomele mușcăturii de viperă sunt următoarele: durere acută, umflarea zonei afectate, una sau două urme de înțepătură, semiinconștiență, decolorarea sau colorarea în violet sau negru a pielii din zona în care a pătruns veninul și necrozarea țesuturilor, senzație de greață, vomă, tulburări de vedere, dificultăți de respirație, transpirație excesivă, dureri abdominale, sete, anxietate și posibilă pierdere a cunoștinței.
Sursă: suceavanews.ro