Top 5 This Week

Related Posts

Posibilă întâlnire Iohannis – Poroșenko la PTF Vicov – Crasna

Conform presei ucrainene, care citează un comunicat al administraţiei Regiunii Cernăuţi, întâlnirea ar urma să aibă loc pe 1 iulie, la inaugurarea noului punct de trecere a frontierei.

Presa ucraineană de limbă română – publi­caţiile cernău­ţene Buc Press, TOCpress şi Libertatea Cuvântului – susţine că la mijlocul acestui an ar pu­tea avea loc o întâlnire între preşedinţii României şi Ucra­inei, Klaus Iohannis şi Petro Poroşenko, la frontiera dintre cele două ţări, cu ocazia redeschiderii a două puncte de tre­cere a frontierei, din care unul pe raza judeţului Su­cea­va. Autorităţile ucrainene îşi pro­pun ca până la 20 iunie 2018 să finalizeze lucrările de modernizare a punctelor de trecere a frontierei Diakivţi (Pro­boteşti) – Racovăţ şi Krasnoil´s´k (Crasna) – Vicovu de Sus, potrivit unui comunicat de presă al Admi­nistraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, preluat de TOCpress. Seful Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi (guvernator, pe o altă formulă des uzitată mediatic), Oleksandr Fisciuk, ar fi transmis în cadrul şedinţei comune a Comitetelor Radei Supreme a Ucrainei că respectivele puncte de trecere a frontierei pentru a căror reabilitare au fost alocate fonduri europene sunt finalizate în proporţie de 75% împreună cu infrastructura din apropiere.

Totodată, conform celor relatate de Buc Press, TOCpress şi Libertatea Cuvântului, Oleksandr Fisciuk a anunţat că la redeschiderea punctelor de trecere a frontierei, programată pentru 1 iulie 2018, vor participa preşedinţii Ucrainei şi Româ­niei, Petro Poroşenko şi Klaus Iohannis. „Planificăm să finalizăm lucrările până pe 20 iunie, iar pe 1 iulie aceste puncte vamale să fie date în exploatare, în prezenţa preşedinţilor Ucrai­nei şi României. Fără dezvoltarea punctelor de trecere a frontierei şi, de asemenea, fără o legătură rutieră între raioane şi regiuni, nu putem vorbi despre dezvoltare economică şi integrare. Prin urmare, intenţionăm să începem construcţia a încă două puncte de trecere a frontierei”, a declarat guvernatorul regiunii Cernăuţi la şedinţa comună a comisiilor parlamentare din Rada Supremă a Ucrainei.

De asemenea, potrivit Buc Press, şeful executivului regiunii Cernăuţi susţine iniţiativa premierului ucrainean Volodymyr Groisman de a transmite împuternicirile privind reconstruirea, construcţia şi amenajarea punctelor de trecere organelor executive locale.

sursa obiectivdesuceava.ro

spot_img
@obiectivderadauti
@obiectivderadautihttps://www.obiectivderadauti.ro
Jurnalist pentru Obiectiv de Rădăuți, originar din Rădăuți.

Popular Articles