Marea sărbătoare de anul acesta a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Putna s-a remarcat printr-o prezență militară impresionantă atât din România, cât și din Republica Moldova. La Sfânta Liturghie oficiată duminică, la pomenirea Sf. Voievod Ștefan cel Mare, au fost prezenți zeci de ofițeri activi din Republica Moldova, atât din cadrul Ministerului Apărării din cele două țări, cât și din structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Suceava. Alături de aceștia, la slujbă au participat și cadre militare în rezervă din cele două țări. Impresionant a fost și ceremonialul militar care a avut loc la finalul Sfintei Liturghii. De altfel, în cuvântul său, starețul mănăstirii Putna, Melchisedec Velnic, a remarcat faptul că începând din 1994, anul acesta „a fost cea mai largă prezență a domnilor ofițeri aici la Putna, din dreaptă Prutului, dar și din stânga Prutului”.
Melchisedec Velnic a spus că și ceremonialul militar de anul acesta a fost cel mai mare de până acum. Astfel, la defilarea de la sfârșitul slujbei au participat militari români de la Divizia 4 Infanterie „Gemina” din Cluj, Brigada 15 mecanizată „Podul Înalt” din Iași și Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” din Botoșani, precum și militarii din Republica Moldova, de la Brigada nr. 2 de Infanterie Motorizată „Ștefan cel Mare” din Chișinău. „Ați observat ceremonialul militar. Cât de frumos și bine organizat a fost. Felicitări și aplauze tuturor. Le mulțumim și îi felicităm și considerăm că acum au realizat o cercetare la fața locului pentru a pregăti o participare și mai amplă la anul, pentru că în 2024 se vor împlini 520 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, dar și 20 de ani de la marea sărbătoare”, le-a transmis starețul Mănăstirii Putna credincioșilor prezenți la Sf. Liturghie. Acesta a adăugat că, tot duminică, miniștrii apărării din România și Republica Moldova au primit din partea Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic, Ordinul Crucea Bucovinei, cea mai înaltă distincție a arhiepiscopiei. De asemenea, Ordinul Mușatinii a fost oferit de către ÎPS Calinic mai multor ofițeri români din cadrul Ministerului Apărării, pentru „activitatea de apărare a țării, dar și în formarea în duhul iubirii curate de neam a tinerei generații”.
Citeste mai departe pe Monitorul de Suceava