În cinci privinţe sunt pregătit să îl aprob pe Stanislav Belkovski, autorul cartii „Putin. Biografia interzisă” (Bucureşti, Editura Corint, 2014; ediţie originară 2013):
(1) Vladimir Putin nu a făcut parte din categoria spionilor de elită, prin urmare nu poate fi considerat un cadru reprezentativ provenit din serviciile secrete sovietice; mai mulţi biografi insistă asupra faptului că fostul KGB-ist a evoluat pe traiectorii marginale în fosta RDG, ba chiar ar fi căzut în plasa unui anume Klaus Zuchold (agent dublu, Stasi şi BND) şi ar fi periclitat situaţiile unor agenţi aflaţi în misiune. Ascensiunea politică a liderului rus a fost posibilă numai cu concursul lui Anatoli Sobceak (primarul Sankt Petersburgului până în 1996) şi a lui Boris Elţîn (cel care l-a numit preşedinte interimar imediat ce s-a retras din post, în detrimentul veteranului Primakov), oameni care au apreciat tenacitatea, răbdarea şi, mai cu seamă, fidelitatea lui Putin într-o perioadă în care notabilii zilei aproape că ilustrau arhetipurile comportamentale din Leviathan-ul lui Thomas Hobbes; (2) Conducătorul de astăzi al Rusiei a cunoscut încă din anii 1990 reţelele de crimă organizată (din Sankt Petersburg), cu care a găsit limbajul potrivit pentru a comunica. A putut astfel să asigure, din „contribuţiile” agenţilor din economia nefiscalizată, resursele necesare pentru nevoile curente ale administraţiei Sobceak; (3) Vladimir Putin a preluat oligarhia lui Elţîn (Abramovich, Deripaska, Fridman, Mordashov, Kerimov, Usmanov ş.a.), realizând o serie de „ajustări” cu scopul de a-şi menţine (întări) autoritatea – vezi „promovarea” lui Timchenko sau detenta impresionantă a „clanului” Rotenberg, dar şi brutalele intervenţii asupra lui Gusinski, Berezovski, Lebedev sau Khodorkovski; (4) Preşedintele Federaţiei Ruse nu a declanşat un (nou) conflict în Cecenia, ci a împins evenimentele către o pacificare a zonei, foarte costisitoare, ce-i drept; conştient de faptul că „dialectica vulgară” supunere-nesupunere nu ilustrează în niciun fel forţa ori slăbiciunea, Putin a preferat să-i „plătească tribut” lui Kadîrov jr. (nu a fost o mare problemă în anii de creştere economică, atunci când Rusia etala excedente bugetare) şi să deschidă, în condiţii reale de siguranţă, căile de comunicaţie cu azerii, gruzinii şi armenii; (5) Vladimir Putin nu este personajul care să se lase purtat de frivolităţi; poveştile de alcov cu campioane de gimnastică ritmică, soprane (în prefaţa cărţii Emil Hurezeanu face referire, ca un … netrebnic, la „budoarul itinerant” al Annei Netrebko; „La Bellissima”, care a avut şi are Viena la picioare, nu poate fi flecărită de un cetăţean care a dat din picioare pe străzile Vienei!) sau regizori de film (!) recomandă întotdeauna notiţele din tabloide, niciodată analizele temeinice sau, măcar, curajoase.
