Regiunea Rădăuți a reușit să bată, în nici măcar opt ore, toate recordurile în ceea ce privește conducerea autoturismelor în stare de ebrietate. În intervalul specificat au fost depistați în circumstanțe diferite patru șoferi aflați în bune relații cu Bachus.
Pe 15 iunie 2016, la ora 17:32, a avut loc un accident pe str. Stadionului din municipiul Rădăuți. Se pare că un șofer de 47 de ani din Dornești a pătruns pe contrasens și l-a determinat pe un conducător auto de 23 de ani din aceeași localitate să vireze la dreapta pentru a evita impactul. În urma virajului tânărul a intrat cu autovehiculul într-un copac și s-a rănit ușor. După accident cei doi au fost testați cu aparatul etilotest și s-a obținut un rezultat negativ pentru tânăr și unul de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 47 de ani. Ulterior, la spital acestora le-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Poliția a întocmit un dosar penal în cauză, care urmează să fie soluționat procedural.
În aceeași seară, la ora 22:00, prin „S.N.U.A.U 112” a fost făcută o sesizare către Postul de Poliție Dornești privind un scandal declanșat de un localnic de 64 de ani. La ceva timp după intervenția la fața locului autoturismul condus de același individ a fost oprit în trafic pe str. Școlii din Dornești. La testarea cu aparatul etiotest a fost obținut un rezultat de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior acestuia i-au fost prelevate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Poliția a întocmit un dosar penal care urmează să fie soluționat procedural.
Câteva ore mai târziu, la ora 00:10 un autoturism a fost oprit pentru verificări, de către o patrulă a Secției 3 Poliție Rurală Marginea, pe DC 46B, din comuna Horodnic de Jos. Șoferul, un bărbat de 31 de ani din Horodnic de Sus, a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest așa că a fost dus la spital pentru prelevarea de probe biologice. La spital acesta a încercat să fugă dar a fost prins și imobilizat de polițiști. În urma incidentului a fost întocmit un dosar penal care urmează să fie soluționat procedural.
În aceeași noapte, la ora 00:47, un polițist de frontieră care-și exercita atribuțiile de serviciu în Vicovu de Jos a depistat o persoană care conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice. Polițistul a sesizat o patrulă a Secției 4 Poliție Rurală Gălănești care l-a identificat pe șofer ca fiind un bărbat de 39 de ani din Vicovu de Jos. În urma testării cu aparatul etilotest a fost obținut un rezultat de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, la spital i-au fost prelevate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Ca urmare a incidentului a fost întocmit un dosar penal care urmează să fie soluționat procedural.