Actualitate

Șapte mașini, cinci răniți, lanț de accidente pe E85

accidente pe E85 patrauti darmanesti

Două accidente pe E85, în legătură unul cu altul, s-au petrecut astăzi între localităţile Pătrăuţi şi Dărmăneşti, la interval de mai puţin de zece minute.

Cele două accidente pe E85 s-au petrecut la distanţă de circa 300 de metri unul de altul, fiind implicate şapte maşini, iar cinci oameni ajungând la Spitalul Judeţean Suceava.

Primul accident a fost între un autoturism şi o ambulanţă de la Rădăuţi. Un autoturism care circula dinspre Suceava a derapat, a intrat pe contrasens şi s-a izbit în ambulanţa care venea spre Spitalul Judeţean Suceava pentru a prelua un pacient. Impactul a fost violent, iar salvarea s-a răsturnat, în timp ce autoturismul a ajuns în şanţul de pe contrasens. Şoferul ambulanţei a ajuns la spital, acuzând dureri în zona bazinului. Şoferul autoturismului care a pătruns pe sens opus era foarte confuz, iniţial declarând că circula în faţa ambulanţei. În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat că acesta avea o alcoolemie de 0,31 mg /l alcool pur în aerul expirat.

În urma acestui accident s-a format o coloană de maşini, iar după puţin timp un tir înmatriculat în Neamţ a intrat în plin în coloana de maşini. Patru maşini din coloană au fost implicate în această tamponare în lanţ. Şoferul primei maşini lovite a suferit răni mai grave, el rămânând încarcerat şi fiind scos din maşină de lucrătorii ISU. Şoferul tirului a declarat că nu a văzut coloana, care se afla pe coama pantei pe care tocmai o urcase, iar în zonă era ceaţă. În urma acestui al doilea impact, patru oameni au mai ajuns la spital.

Articol și imagine preluate de pe monitorulsv.ro

Sus