Un sucevean care s-a ales cu daună totală la autoturismul său, după ce acesta a fost lovit de altă maşina, în timp ce era parcat, şi a fost proiectat, prin geam, în magazinul Profi de pe bulevardul George Enescu, nu şi-a putut repara maşina şi nu a văzut nici un leu despăgubiri, la aproape un an de zile de când a avut loc evenimentul rutier.
Vă vom prezenta în cele ce urmează un caz atipic, în care un sucevean se loveşte de uşi închise, în ceea ce pare a fi o lacună legislativă, amestecată cu delăsarea unor poliţişti rutieri.
Un accident cu pagube mari, pentru care nu va răspunde mai mult ca sigur nimeni
Pe 18 iunie 2017, în jurul orei 21.45, un autoturism marca Audi, la volanul căruia se afla un tânăr de 18 ani, din satul Sf. Ilie, comuna Şcheia, se deplasa pe bulevardul George Enescu, pe direcţia Nordic – Lidl. La un moment dat şoferul de 18 ani, Sergiu Alexandrovici, a pierdut controlul asupra volanului: maşina sa a izbit violent un autoturism Opel staţionat în parcarea din faţa magazinului Profi, din acest impact rezultând şi avarierea unui Ford. În urma izbiturii, autoturismul Opel a fost proiectat în uşile de sticlă ale magazinului, maşina ajungând în interiorul societăţii comerciale.
O angajată a magazinului, care mătura în interior în momentul impactului, a scăpat ca prin minune neatinsă de autoturismul care a spart cele două uşi şi a pătruns aproape în întregime în interior.
Autoturismul Opel era parcat în faţa magazinului şi îi aparţine suceveanului Vasile Cozaciuc. Recapitulând, acesta şi-a lăsat maşina parcată regulamentar, iar apoi a găsit-o avariată grav. Logic, omul a solicitat ca maşina să-i fie reparată pe asigurarea RCA a şoferului care a provocat carambolul. Vasile Cozaciuc a primit de la poliţiştii rutieri o notă de constatare privind avariile suferite de maşină, însă asta nu l-a ajutat cu nimic.
Citește mai departe pe Monitorul de Suceava
