Top 5 This Week

Related Posts

(Galerie foto) Suceava găzduiește cel mai mare festival medieval din România

Cetatea de Scaun Suceava, locul din care au fost decise destinele locuitorilor Moldovei timp de sute de ani, şi-a deschis larg porţile, primind între ziduri un impresionant alai de războinici, cavaleri îmbrăcaţi în armuri din cap până-n picioare, bufoni gălăgioşi, frumoase domniţe, ieniceri şi spahii, „îmblânzitori” ai focului, dresori de păsări de pradă şi de câini de luptă, vajnici luptători din Ucraina, Serbia şi Ungaria, cu toţii fiind întâmpinaţi de marele domnitor Ștefan cel Mare, de pe zidurile ce nu au putut fi cucerite vreodată în luptă.

Deschiderea oficială a Festivalului de Artă Medievală „Ştefan cel Mare” Suceava, ajuns la a XI-a ediţie, dar prima de anvergură internaţională, a avut loc vineri seara, în curtea interioară a Cetăţii, în dreptul bastioanelor care au rezistat în numeroase lupte.

Festivalul Medieval de la Suceava a fost confirmat oficial drept cel mai mare festival de acest gen din ţară, de reprezentanţii ordinelor cavalereşti şi ai trupelor participante la spectacolele care se vor ţine lanţ până duminică noapte.

Îmbrăcaţi în frumoasele costume medievale, membrii trupelor şi ai grupurilor artistice care susţin spectacolele din cadrul festivalului au defilat prin cetate, sub ochii ageri ai bătrânului domnitor Ştefan cel Mare, care îi privea de pe ziduri, de pe tronul aşezat între două bombarde, care au lansat zgomotoase salve de tun atât la începerea festivităţilor, dar mai ales la încheierea acestora, făcând să răsune Cetatea, la fel ca în acele vremuri glorioase, dar şi periculoase.

Rând pe rând, sub ochii privitorilor, s-au înfăţişat Paladinii de Terra Medies, Ordinul Solomonarilor şi Straja Cetăţii, Ordinul Cavalerilor Lup, Asociaţia Culturală Friederich Schwartz, Cimpoierii de Transilvania, Trupa Anacronism, Şoimarii Transilvani, Oval Production Group (Valentin Vasilescu), Funny Art – Iaşi, Cavalerii Cetăţii Bârsei – Braşov, Trupa Hypnosis – Braşov, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara, Ordinul Cavalerilor de Mediaş, Truverii, Terra Ultrasilvana – Braşov, Străjerii Cetăţii Bistriţa şi mulţi alţi iubitori de medieval, ce fac efortul de a păstra vie amintirea acelor vremuri.

„Încă o filă de istorie, încă un moment în care ne reunim, în pace şi bucurie, în Cetatea Sucevei. La această ediţie s-a făcut un pas important pentru acest festival – a devenit internaţional. An de an trupele iubitoare şi creatoare de medieval se reunesc la Suceava”, a rostit unul dintre distinşii oaspeţi, prezent la Suceava pentru a şaptea oară.
Fiecare trupă participantă a fost prezentată şi a luat cuvântul în faţa marelui voievod, Ștefan, interpretat de actorul Marius Rogojinschi.

Citește mai departe pe monitorulsv.ro | Credit foto: Florin Moldovan

@obiectivderadauti
@obiectivderadautihttps://www.obiectivderadauti.ro
Jurnalist pentru Obiectiv de Rădăuți, originar din Rădăuți.

Popular Articles