Actualitate

Tamponare și ebrietate în zona Rădăuților

În maniera în care ne-am obișnuit, cele mai multe incidente auto din regiunea Rădăuților sunt legate de nerespectarea legislației rutiere sau de conducerea autoturismelor în stare de ebrietate. Ca o confirmare a acestui fapt, Inspectoratul de Poliție din județul Suceava semnalează două cazuri petrecute în zonă ultima perioadă.

Astfel, pe 10 mai 2016 la orele 16:40 în orașul Vicovu de Sus, o biciclistă în vârstă de 67 de ani a fost accidentată ușor de un autoturism condus de o localnică în vârstă de 39 de ani. Se pare că șoferița, care venea de pe strada Mihai Eminescu, a accidentat-o pe biciclista care circula regulamentar pe Calea Cernăuți, deoarece nu i-a acordat prioritate. Cele două femei au fost testate cu aparatul etilotest dar rezultatul a fost negativ pentru ambele. Ulterior, la spital șoferiței i-au fost prelevate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În urma incidentului a fost întocmit un dosar penal care urmează să fie soluționat procedural.

În aceeași zi la orele 21:25, pe DJ 178C, pe raza comunei Bilca o patrulă a Secției 4 Poliție rurală Gălănești a oprit un autoturism pentru control. Echipajul  constatat că șoferul, un bărbat în vârstă de 33 de ani din comuna Frătăuții Noi, emana halenă alcoolică. În urma testării cu aparatul etilotest s-a obținut un rezultat de 0,46 mg/l alcool în aerul expirat. Ulterior, la spital acestuia i-au fost prelevate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Ca urmare a celor constatate a fost întocmit un dosar penal, ce urmează să fie soluționat procedural.

Sus